„Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” Mahatma Gandhi

Un mesaj de la Jennifer Hoffman

Ne apropiem şi mai mult de aşteptata zi de 21 decembrie 2012. Data la care ar trebui însă să ne gândim cu adevărat este 22 decembrie, pentru că viaţă, Pământul, universul vor contuinuă să existe. Întrebarea este încotro vrem să se îndrepte şi ce vrem noi să facem. Este mai important decât oricând să ne concentrăm acum asupra călătoriei noastre de zi cu zi, deoarece cu fiecare pas, cu fiecare alegere, cu fiecare lecţie şi fiecare experienţă, ne schimbăm dinamica întregii noastre căi spre înălţare. Şi luna octombrie ne aduce o energie importantă, care să ne încurajeze să începem să acţionăm în conformitate cu cele învăţate. De fapt, cuvintele cheie ale acestei luni sunt „recuperare” şi „reorientare”.

În octombrie sunt câteva evenimente majore, care ne dau ocazia de a ne recupera şi reorienta energia. Primul dintre ele îl constituie tranzitul lui Saturn din Balanţa, unde s-a aflat începând cu octombrie 2009, în Scorpion. Astfel, se închide circuitul început la ultima trecere a lui Saturn din Balanţa în Scorpion, în decembrie 1982. Ce decizii sau alegeri, ocazii sau evenimente s-au întâmplat atunci şi se repetă acum? Saturn în Balanţă ne-a arătat la cât de multe dintre realităţile noastre individuale şi colective li s-a permis să iasă din echilibru. În următorii trei ani putem pătrunde în interior, pentru a descoperi în ce loc ne putem reface lăuntric, astfel încât să-i putem face faţă lumii, dintr-un spaţiu mai echilibrat şi mai puternic. Învăţăm, de la ceea ce se întâmplă în lume, că puterea exterioară este o iluzie, dacă nu are o Sursă interioară. Îl mai avem şi pe Mercur, care intră în umbră pe 18 octombrie, pregătindu-se să devină retrograd în noiembrie. Şi mai avem parte şi de efectele în desfăşurare ale cuadraturii Uranus/Pluton, care zguduie tot ceea ce nu este aliniat sau în integritate cu scopul nostru superior, chiar dacă nu vrem să îl vedem cu adevărat. Toate rănile, nesiguranţele, nealinierile, conexiunile greşite şi fricile noastre apar pentru a fi eliberate. Alegeţi să le daţi drumul, pentru că ele reprezintă o imensă scurgere de energie, care are impact asupra nivelului energiei voastre şi asupra modului în care procesaţi noile descărcări de energie.

Fie că s-a întâmplat în urmă cu două minute sau cu douăzeci de ani, fiecare situaţie traumatica păstrează o parte din energia şi Lumina noastră şi noi, neintenţionat şi inconştient, susţinem energetic toate aceste conexiuni. În această situaţie, ne simţim energia împrăștiată și dezechilibrată, deoarece nu ne putem concentra asupra călătoriei din prezent, atunci când avem atât de multă energie prinsă în evenimente de mult trecute. Noile descărcări de energie suferă şi ele pierderi din cauza acestor traume din trecut şi acest lucru va împiedică să trăiţi o schimbare a frecvenţei energetice, deoarece nu puteţi integra complet noile frecvenţe, acestea având pierderi asociate părţilor voastre energetice împrăştiate. Atunci când ne revendicăm energia, aducem înapoi acele bucăţi de Lumina şi energie, care au susţinut realităţile pe care nu mai dorim să le trăim. Atunci când decidem că suntem gata să alegem altceva, noi reorientăm această energie.

Reorientarea energiei înseamnă, pur şi simplu, să o folosim în contextul unui scop diferit de cel avut până acum. Dacă scopul nostru iniţial fusese acela de a vindecă, atunci noul scop este acela de a pune vindecarea în acţiune. Este uşor să rămânem blocaţi în ciclurile de vindecare, repetând permanent vindecarea, fără să trecem mai departe. Am învăţat, am curăţat, am vindecat şi am eliberat atât de mult, iar acum a venit vremea să reorientam această energie şi să începem să ne gândim la vieţile noastre de după vindecare. Este momentul să ne stabilim intenţii puternice, pentru că avem tot ce ne trebuie ca ele să se materializeze. Singurul lucru care ne poate limita este să nu avem toată energia disponibilă pentru a ne susţine intenţia, din cauza energiei care se pierde prin traumele noastre trecute. Odată ce le lămurim, suntem liberi să mergem mai departe.

Calea calităţii noastre de maestru are nevoie de întreagă noastră energie aşa că, pe măsură ce înaintăm în luna octombrie, fiţi atenţi la orice domenii în care aveţi pierderi de energie, prin regret, judecată, frică, lipsă de iubire de sine, furie sau critică. Amintiţi-vă că pierdeţi energie în fiecare dintre aceste spaţii şi revendicaţi-vă energia astfel încât să o puteţi folosi, dobândind putere deplină în momentul prezent. Pe măsură ce vă veţi recupera energia, amintiţi-vă să o şi reorientați, stabilindu-i o nouă intenţie –  una care să le dea putere viselor voastre, care să sprijine dorinţa sufletului pentru binele vostru cel mai înalt, pentru cea mai măreaţă exprimare energetică şi pentru viaţă în bucurie, în raiul vostru de pe Pământ.

Copyright (c) 2012 by Jennifer Hoffman.

http://enlighteninglife.com

Mulţumim Alexandrei pentru traducere.

Primit prin intermediul editurii For You.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: