„Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” Mahatma Gandhi

Archive for Decembrie, 2012

Mesaj de celebrare pentru 12-12-12 de la Sananda: Sunteți magnifici dincolo de cuvinte

Sananda

Mesaj transmis prin Fran Zepeda

Salutări, eu sunt Sananda, și sunt aici pentru a vă ura bun venit și a vă aplauda pentru fuziunea cu succes a energiilor lui 12-12-12. Peste tot în Lume și de asemenea în Univers, a fost o expansiune și o aprindere  masivă de Lumină  și nici un loc sau persoană nu a rămas neafectată.

A fost o accelerare de particule de Lumină masivă și puternică astfel că Mama Pământ a crescut semnificativ în vibrații. Veți fi fericiți să știți că de asemenea multe persoane și-au ridicat vibrațiile semnificativ. A fost o schimbare totală în perspectiva generală în multe inimi și lumea așa cum o știați nu mai e la fel. Este substanțial mai luminoasă și conține o nouă orientare spre Conștiința Unității.

Puteți să vă mulțumiți vouă înșivă pentru această schimbare, deoarece au fost multe persoane dedicate care au meditat și au contribuit la o schimbare majoră, efecte cărora le va lua o scurtă perioadă de timp ca să fie pe deplin evidente și să se manifeste. Peste tot în lume mulți sunt în curs de trezire la Adevărul că sunteți o parte dintr-o largă rețea lucrând în înțelegere și armonie pentru a crea o lume a Abundenței, Păcii și Cooperării pentru binele superior al tuturor.

Sunteți magnifici dincolo de cuvinte și vă salut, dragii mei prieteni, pentru o treabă bine făcută. Vă rog să continuați de-a lungul acestui filon. Noi cei din Tărâmurile Celeste și Galactice vă venerăm. Ați atins înălțimi de care nu ați fost conștienți că le puteți atinge.

Acum, pentru voi începe munca mai departe pentru a menține acest nivel de frecvențe pe care le-ați atins. Veți recepționa o serie de descărcări și upgradări care cresc în intensitate și culminează cu o schimbare de proporții gigantice. Este imperativ să vă străduiți să respectați cu fermitate practicile voastre spirituale precum și să respectați regimul vostru alimentar mâncând vegetale și fructe pure și nepreparate, proteine vegetale și apă din belșug, purificată sau distilată, programată cu binecuvântări.

Chiar acum, cei care doresc și intenționează să se înalțe sunt sfătuiți să dedice totul și să se concentreze asupra propriei ascensiuni, spre ascensiunea Gaiei și spre ascensiunea globală a Umanități. Sunteți pe drumul cel bun pentru acest scop.

Dragii mei preaiubiți, sunteți pe drumul cel bun pentru a lăsa dualitatea în spatele vostru odată și pentru totdeauna și să vă bucurați de o nouă stare de continuă Beatitudine, Armonie și să ajungeți constant într-o lume nouă, de posibilități nespuse.

Deși voi toți sunteți la stadii ale procesului de ascensiune diferite, și perfecte pentru voi, ca o colectivitate ați atins stadiu major în Realitatea substanțială și iluminată care este creată pentru a servii bunăstarea Tuturor, parte integrantă a Adevărului că voi toți sunteți Unul.

Dragii mei preaiubiți, căutători ai Adevărului. Ați rearanjat cu succes Lumea voastră pentru a fi una înclinată spre servirea binelui tuturor, și în direcția creării unei lumi fără război, sărăcie sau conflict. Ca acțiune masivă, doar timpul vă va putea spune cât succes aveți în aceasta. Din Lumea noastră, noi deja vedem că este Adevărat. Noi vă ghidăm în manifestarea acesteia și aveți gratitudinea noastră imensă pentru această acțiune imensă în aspectele voastre.

Fie ca voi toți să experimentați o Bucurie și Fericire în creștere în zilele ce vor urma. Permiteți Inimii voastre să primească și să accepte ca un drept al vostru din naștere, dragilor. A sosit timpul pentru voi să vă bucurați pe deplin și să vă scufundați în această nouă Stare de A Fii, pentru voi și pentru toți.

Faceți aceasta făgăduința și intenția voastră continuă și nu lăsați nimic să stea în calea vostră pentru a o accepta în întregime cu recunoașterea onorabilității complete a acesteia. Voi ați lucrat în direcția aceasta de foarte mult timp…Este timpul acum pentru a o prelua în totalitate, dragii mei. Predați-vă complet acestei părți Iluminate a voastră care strigă să iasă pe deplin și nestingherită și veți fi uluiți de euforia pe care o veți simții.

Vă las acum cu aceste gânduri și sentimente sincere, uimitorii mei aducători de Lumină și Adevăr!

Eu sunt Sananda, întotdeauna în serviciul vostru.

As Channeled Through Fran Zepeda. Permission is given to copy and distribute this material, provided the content is copied in its entirety and unaltered, is distributed freely, and this notice and links are included.

http://www.franheal.wordpress.com (Blog)

http://www.franhealing.com/Current-Channelled-Message.html (Website)

Traducere: transformarea.wordpress.com

 

 

 

 

Mesaj de la Matei – 20 noiembrie 2012

Matthew

Sunt Matei, cu salutări pline de iubire, din partea tuturor sufletelor de pe această stație. Simțiți, din punct de vedere fizic și emoțional, efectele talazurilor energetice, mai mult decât să vedeți remarcabilele lor rezultate. Noi simțim și vedem imboldurile majore pe care aceste talazuri le-au dat planetei și majorității locuitorilor acesteia. Gaia, sufletul Pământului, este foarte bucuroasă de apropierea corpului sau, de pragul celei de-a patra densități; speranța în vremuri mai bune renaște pentru oamenii ale căror condiții de viață sunt disperate și sufletele proaspăt trezite strălucesc pretutindeni pe Pământ.

Se apropie o lume plină de întâmplări minunate -€ dar, în zilele astea, descărcarea de vibrații înalte are și unele efecte nedorite, cum ar fi intensitatea deranjantă din zona negativă a spectrului dualității. Poate că, în acest moment, cea mai vizibilă este confruntarea încordată dintre palestinieni și evrei. Ne grăbim să vă asigurăm că a trecut vremea declanșării unui război în adevăratul sens al cuvântului, că inamicii de astăzi vor evolua către relații pașnice de cooperare și că războiul dintre două țări va deveni de neconceput.

Pe un alt front, dar tot datorită intensificării vibrațiilor înalte, mulți trec prin stări cum ar fi slăbiciune, dezorientare, pierderi de memorie, epuizare, schimbări bruște de dispoziție și alte senzații neobișnuite. În corpurile sănătoase care au absorbit lumina, anomaliile sunt puține și de scurtă durată, deoarece celulele lor cristaline se adaptează mai ușor la fluctuațiile de energie, decât celulele pe bază de carbon, ale corpurilor cu mai puțină Lumină.

Vă rugăm să nu folosiți aceste simptome, drept unități de măsură pentru evaluarea cantității de Lumină din voi! Bolile cronice și unele forme ale bolilor mentale încă mai afectează corpurile în atmosfera Pământului și sufletele care radiază Lumină pot continua să trăiască acest disconfort, până când vor ajunge mai profund în puternicele vibrații vindecătoare, ale celei de-a patra densități.

Pentru a micșora severitatea și durata acestor anomalii temporare, dormiți suficient, evitați întâlnirile stresante, beți multă apă, petreceți cât mai mult timp liniștiți în singurătate și mâncați cu cap. Legumele și fructele sunt cele mai bune și o dietă cu mai puțină carne, zahăr, mâncăruri ce conțin amidon și grăsimi vă va ajuta să vă ridicați nivelul energetic, să reduceți oboseala și să vă stabilizați o perspectivă pozitivă.

Vă recomandăm cu putere să nu recurgeți la antidepresive sau alte astfel de medicamente prescrise sau direct disponibile în farmacii. În prezența energiilor care prevalează acum, chimicalele din medicamente pot suprima sau chiar distruge mecanismele proprii de vindecare ala corpurilor. Dacă vă aflați sub un anumit tratament medicamentos, consultați-vă cu medicul pentru a vedea dacă dozele pot fi reduse în condiții de siguranță.

Un alt efect al apropierii Pământului de cea de-a patra densitate este că timpul liniar trece din ce în ce mai repede. Dacă ajungeți la sfârșitul zilei, simțindu-vă frustrați că nu ați avut timp să vă acoperiți toate responsabilitățile, stabiliți-vă priorități și nu vă mai agitați, dacă renunțați la lucrurile pentru care nu aveți timp.

Nivelele vibratorii predominante au contribuit semnificativ și la ceva cu totul diferit. Iluminații, care au crezut nu numai că se pot agăța de rămășițele controlului lor, dar și că își pot reconstrui fosta bază de putere mondială, știu acum că situația lor este fără speranță. Ei și-au bazat speranțele și și-au pus banii pentru câștigarea alegerilor prezidențiale în SUA, de către dl. Romney.

Oamenii din această țară și din restul lumii văd realegerea președintelui Obama ca pe alegerea făcută de votanți. Așa a și fost, dar victoria sa este mai mult decât o numărătoare a voturilor – este o materializare a științei, o reflectare a fluxului energetic al Universului. Viziunea președintelui privind o lume a păcii, readusă la starea ei de sănătate și frumusețe anterioară și scopul sau de a realiza asta, sunt aliniate cu câmpul vibrațional al Pământului. Țelul dlui. Romney este acela de a păstra resursele lumii și marile ei averi, în mâinile a câțiva oameni – ori asta nu este în aliniere cu câmpul vibrațional al Pământului.

Asemenea tuturor surselor de negativitate, vibrațiile joase ale lăcomiei și controlului sunt incompatibile cu vibrațiile înalte ale iubirii, care curg din ce în ce mai abundent prin întreagă lume și aduc Pământul înapoi la o stare sănătoasă de echilibru. Energia echilibrului este Iubirea-Lumina și nimic ce are vibrații joase nu poate coexista cu ea, cea mai puternică dintre toate energiile universului.

Faptul că rezultatul alegerilor este în consonanță cu fluxul universal – după cum au știut de mult planificatorii Epocii de Aur că va fi – nu a diminuat cu o iotă alegerea liberă a cetățenilor din Statele Unite. Fiecare a votat în concordanță cu reacția proprie la energia emanată de candidați.

Vă rugăm să înțelegeți că nu judecăm și nici nu criticăm votanții sau candidații – explicăm doar rezultatul alegerilor, în contextul legilor ce guvernează viața în acest univers. Același lucru se aplică și alegerilor pentru congres din această țara, cât și alegerilor din oricare altă țara, în care cetățenii pot alege dintre candidații la posturile de conducere.

Legile afectează nu numai guvernele naționale și organismele de conducere de la nivel local – oriunde, negativitatea mai este încă înrădăcinată, vibrațiile înalte dau naștere la zguduiri, pentru a separa grâul de neghină, ca să spunem așa. Acest lucru se poate întâmpla chiar și de la nivelul foarte apropiat al familiei, vecinilor și colegilor, până la nivelul îndepărtat al corporațiilor multinaționale, al ONU, al forțelor militare, religiilor, educației, sistemelor juridice și al surselor de informații de pe întregul glob.

Vibrațiile înalte covârșesc vibrațiile joase ale oricărui lucru ce poate avea un efect negativ asupra vieții din lumea voastră. Acest lucru a trebuit să se întâmple, pentru ca Pământul să-și poată recăpăta echilibrul, după ce aproape a murit în urma lungilor secole de dezechilibru datorate brutalității oamenilor, manifestată unul față de celălalt, față de animale și față de planetă însăși. Infuzia masivă de Lumină, de acum șaptezeci și ceva de ani, provenind de la surse îndepărtate, i-a permis Pământului să-și înceapă călătoria de întoarcere către echilibrul dătător de viață – voi cunoașteți această călătorie, ca fiind înălțarea.

Acum este un moment bun să ne referim la un mesaj primit recent de mama: „Tocmai v-am găsit site-ul, dar eu știam despre Dezvăluire, de multă vreme. Ce ar trebui să facem până când familia noastră de extratereștrii ajunge aici: să continuăm să așteptăm răbdători și să sperăm că vor veni cu adevărat? Pot decide să nu o facă? Dacă da, înseamnă asta că este responsabilitatea noastră, să punem capăt războaielor și tuturor celorlalte forme de violentă, să reparăm mediul înconjurător și tot restul ce merge prost în lume? Pare imposibil să facem asta, fără ajutorul civilizațiilor avansate.”

Sunt atât de multe de spus în legătură cu asta, încât nu știm de unde să începem.

Poate că este bine să începem cu legea universală, conform căreia, nicio civilizație nu are responsabilitatea – cu atât mai puțin dreptul – de a merge într-o altă lume și de a face acolo schimbările pe care le consideră necesare, chiar dacă acestea s-ar dovedi a fi extrem de benefice pentru locuitorii acelei lumi. Civilizații, în esență întunecate, au violat această lege și au distrus alte popoare și căminul acestora – dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată pe Pământ și numai civilizații luminate se află pretutindeni în apropierea sistemului vostru solar.

Așadar, da, este responsabilitatea unei civilizații să-și îndrepte propriile nereguli, dar aici ați putea spune că există o portiță. Condițiile actuale din lumea voastră – de la mediul înconjurător deteriorat, la războaiele permanente și distribuția complet dezechilibrată a resurselor – reprezintă produsul atitudinii belicoase, brutalității, lăcomiei, corupției, minciunilor, neglijenței și abuzului practicate de generații succesive ale civilizației voastre. Îndreptarea tuturor acestor nedreptăți este, cu adevărat, o sarcină grea și ea îi poate părea cu siguranță imposibilă, oricărei civilizații din a treia densitate.

Fără îndoială că, din acest motiv, Dumnezeu a autorizat acordarea unui ajutor civilizațiilor care îl cer. Gaia a cerut ajutor, astfel încât corpul ei planetar să poată supraviețui, iar răspunsul a fost cel menționat mai sus, infuzia de lumină salvatoare venind de la mai multe civilizații. Dar această asistentă plină de iubire nu se datorează numai cererii Gaiei. Dorința conștiinței voastre colective, de a trăi într-o lume a păcii și în armonie cu natura, reprezintă cererea voastră de a primi ajutor pentru a realiza toate acestea.

Din primul moment al transmisiei intense de Lumină, cu mulți ani în urmă, civilizații despre care majoritatea pământenilor nici măcar nu știau că există, au ajutat Pământul pe multe căi de importantă vitală. Așadar, în mod clar, asistența lor nu depinde de „Dezvăluire” – adică de recunoașterea publică a prezenței extraterestre, de către guvernele voastre.

În conformitate cu legile universale și ca parte a planului general al Epocii de Aur – înainte de naștere, toți cei din lumea voastră cunosc detaliile planului și au acceptat să participe la el – întreaga voastră familie universală, care v-a ajutat avea doar rolul de a vă arată calea și nu de a prelua îndeplinirea planului.

Multe mii dintre aceștia trăiesc chiar acum printre voi, lucrând alături de voi. Ei au o apariție adaptată, astfel încât să nu pară diferiți de voi, inteligența lor superioară și calitățile foarte dezvoltate permițându-le accesul în domenii stăpânite de întuneric.

Unii lucrează pe tăcute, în cercetarea și documentarea adevărurilor pe care întunericul vi le-a ținut ascunse, în timp ce alții împlinesc sarcina de a-i spune aceste adevăruri, lumii.

Alții inițiază sau influențează reforme în diverse domenii, cum ar fi guvernarea, sistemele economice sau juridice, transporturi, sănătate, sport, educație, minerit, exploatări forestiere, agricultură, tehnologia computerelor, conservarea speciilor, mass media, cercetări științifice și metalurgie.

Câțiva sunt în domeniul divertismentului și chiar și așa, realizările lor, care vă uimesc, vă fac să vă gândiți la ce anume ar putea sta la bază calităților lor extraordinare. Ei exemplifică ceea ce ați putea face și voi atunci când vă extindeți conștiința spirituală trează.

Mulți frați și surori au venit din alte lumi să se împrietenească, să lumineze, să îndrume și să inspire indivizii care împărtășesc aceleași civilizații strămoșești cu ei.

Protecția invizibilului, asigurată prin „ camuflare” sau prin intermediul unui scut impenetrabil de Lumină Cristică, este acordată oamenilor ale căror vieți sunt puse în pericol de acoliții Iluminaților.

Niciuna dintre „temutele” epidemii atât de mediatizate nu a avut loc, deoarece membri familiei ce lucrează în laboratoarele voastre au neutralizat toxinele din vaccinurile care erau menite să cauzeze boală și moarte.

Stricăciunile aduse Pământului sunt mult prea grave, pentru ca voi să vă puteți descurca singuri. Chiar și atunci când tehnologiile ținute timp îndelungat sub controlul Iluminaților sunt eliberate, ele nu sunt suficiente pentru a gestiona, cu rapiditate, amplele acțiuni de restaurare de care are nevoie planeta, în timp ce tehnologiile purtate de navele spațiale aflate în apropiere – unele dintre ele cu control mental – pot face asta.

Chiar dacă pasagerii și echipajele acestor nave așteaptă să aterizeze și să lucreze cu voi la fața locului, în tot acest răstimp v-au ajutat din cer. Cea mai importantă a fost prevenirea mai multor încercări ale Iluminaților de a folosi armele nucleare în acte teroriste, care ar fi adus mai mulți morți și mai multe pagube materiale decât atacurile din 11 septembrie.

Emisiile radioactive provenind de la centrala nucleară distrusă din Japonia ar fi omorât și îmbolnăvit milioane de oameni, dacă echipajele nu ar fi redus dramatic nivelurile lor ucigașe.

Nu ar fi supraviețuit niciun fel de viață marină, la distanță de mile de puțurile de petrol din Golful Mexic, dacă echipajele nu ar fi continuat să curețe componentele toxice ale petrolului care țâșnea.

Ei au redus și toxicitatea armamentului, a deșeurilor industriale și nucleare depozitate, a deversărilor de substanțe chimice în atmosferă și a altor factori de poluare, din apele de interior și din ocean.

Echipaje de aproape și de departe au dezintegrat sau au schimbat cursul corpurilor cerești și a reziduurilor făcute de mâna omului din spațiu care ar fi putut să cauzeze distrugeri importante dacă ar fi lovit planeta.

Prin realizarea unei rețele electromagnetice deasupra Pământului, ei au redus efectele cutremurelor în ceea ce privește numărul morților și al distrugerilor, permițând totuși ca negativitatea să fie eliberată.

Ei dirijează furtunile mari în afara țărmurilor, cu excepția cazurilor în care zonele vizate au nevoie de curățenia și purificarea aduse de apă.

Și toate aceste mari, puternice și îndepărtate civilizații vor continua să își îndrepte Lumina intensă către Pământ, până când această planetă se va afla în siguranță, în cea de-a patra dimensiune.

Vă puteți imagina în ce stare s-ar fi aflat lumea voastră și cei care trăiesc aici, dacă niciuna dintre măsurile de mai sus nu ar fi fost luate de către nenumărații membrii ai comunității noastre universale?

Asta ne conduce la un punct pe care vrem să îl subliniem, și anume „doar să așteptați cu răbdare” Dezvăluirea. Suflete iubite, voi nu doar așteptați! Voi știți în lăuntrul vostru că responsabilitatea pentru curățarea mizeriei este a voastră, pentru că este căminul vostru și, într-un fel sau altul, cu toții ați contribuit la această stare. Din acest motiv, multe milioane dintre voi au servit ani buni, pentru a aduce schimbările benefice ce generează Lumină și vor înălța lumea.

Să vă dăm câteva exemple: adunările locale și internaționale și serviciile de meditație pentru pace; participarea la o varietate de măsuri de conservare a mediului înconjurător; sprijinul bănesc acordat organizațiilor care furnizează cele necesare, vieții refugiaților și altor oameni care au condiții grele de viață; eforturile comunitare și individuale pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie; cererile pentru justiție și tratament uman, pentru cei care nu beneficiază de așa ceva; eforturile de a proteja și îmbunătăți viață animalelor domestice și sălbatice; ingeniozitate, perseverență și cooperare pentru depășirea greutăților financiare și a altor dificultăți.

Vă mai rugăm și să nu treceți cu vederea puterea rugăciunilor voastre! Rugăciunea nu înseamnă recitarea în biserică, a unor cuvinte cunoscute sau a unor mesaje personale către Dumnezeu sau cum numiți voi Ființa Supremă, din acest Univers. Rugăciunea este energia trimisă de către fiecare gând, sentiment și faptă a voastră și voi ați transmis din plin energia „păcii, prosperității, sănătății și armoniei”!

Dorim să menționăm și alți factori care țin și ei de „așteptarea răbdătoare”. În mesajele anterioare, am explicat ce a oprit aterizările în masă, în ultimele decenii și e păcat că atât de multă confuzie și dezamăgire au rezultat în urma informațiilor ostentativ false, transmise anumitor canale, de către entități negative care pretindeau să fie surse bine cunoscute și respectate. Întunecații fac asta în mod special, pentru a determina reacții negative, deoarece ei se hrănesc din energia negativității și, pentru a putea supraviețui, trebuie să continue să o creeze.

Nu a ajutat nici faptul că numărul mic de planuri actuale, pentru apariția în public a unui număr mic de ET, au trebuit amânate – vă asigurăm că deciziile comandanților de flotă au fost înțelepte și au avut în vedere siguranța vostra și a lor.

Din acest motiv și datorită numeroaselor falsificări în legătură cu sosirea extratereștrilor și intențiile acestora, ca și a presupuselor dezastre planetare iminente, Hatonn ne-a cerut să vorbim mai mult despre declarația sa din mesajul anterior; ”Dacă apariția noastră devine crucială pentru ca Obama să își păstreze poziția, vom face asta cu suficient timp înainte de alegeri. Dacă vedem că realegerea lui este sigură, vom apărea curând după aceasta.”

„Noi” se referă la membrii contingentului din afara planetei, care au negociat de ceva timp cu unii dintre conducătorii guvernelor voastre și cu alții aflați în avangarda deschiderii căii către Epoca de Aur. Grupul de vizitatori va fi prezentat înainte de sosirea familiei noastre, care va aduce tehnologii și va rămâne cât timp doriți și aveți nevoie de ei, pentru a lucra împreună.

Decizia în legătură cu momentul acestei zile, de o importanță monumentală, este apanajul consiliului suprem universal, care acționează cu mandat de la Dumnezeu. Numai în momentul atingerii acestei maxime conștiințe, pot fi cunoscute contractele sufletului tuturor celor implicați, încheierea karmică individuală și globală și reacțiile populațiilor voastre.

Mai există, dacă vreți, și un alt aspect al „jocului așteptării”. Animalele ale căror contracte ale sufletului le furnizează suficientă longevitate, trec liber în cea de-a patra densitate, împreună cu planeta, omenirea însă nu – €voi trebuie să vă câștigați biletul, ca să spunem așa. Oricare ar fi alegerea voastră contractuală – fie să trăiți în Epocă de Aur a Pământului, fie să vă bucurați de întreagă ei panoramă, privind din Nirvana -€ este prudent să folosiți acest timp, pentru a vă pregăti spiritual. Trăiți din inimă – iubirea este cheia!

Numai în Statele Unite există o zi pe an desemnată că Ziua Recunoștinței. Nu ar trebui, oare, ca fiecare zi să fie o zi a recunoștinței, în întreagă voastră lume?

Mulțumiri familiei noastre universale, care se află în mijlocul vostru sau în ceruri și tuturor celor care transmit Lumină intensă, de departe, către voi și lumea voastră.

Mulțumiri Gaiei, pentru că a strigăt după ajutor, astfel încât, trupul său și toate formele de viață care îl locuiesc, să poată supraviețui.

Mulțumiri lui Dumnezeu pentru iubirea Sa necondiționată și pentru că nu judecă niciodată ceea ce faceți sau nu faceți.

Și mulțumiri unul celuilalt, pentru că vă oferiți ocaziile de a trăi ceea ce aveți nevoie, pentru evoluție spirituală și conștiență.

Mereu și în toate felurile, respectul și iubirea sufletelor luminate din întreg universul sunt cu voi, familia noastră pământeană dragă.

IUBIRE și PACE
Suzanne Ward
http://www.matthewbooks.com

Traducere: Alexandra

Transmis prin newsletter-ul Editurii For You

Mesaj de la SaLuSa – 5-dec-2012

SaLuSa

Transmis prin Mike Quinsey

Cu doar câteva zile înainte de a intra în prima parte a procesului de înălțare, vă îndemnăm să încercați să vă păstrați calmul și încrederea și să vă conservați capacitatea de a vă relaxa. Ar fi important și memorabil ca procesul de Înălțare să fie trăit în stare de deplină conștientă (stare de veghe) pentru ca, ulterior, să vă puteți aminti cât mai în detaliu toate etapele prin care ați trecut. Va fi cu atât mai interesant, cu cât fiecare ființă umană va trăi acest eveniment, în modul ei personal.

Unii dintre voi se vor trezi din somn înainte de ora 11.11, ora universală, (Notă C.M: cred că este vorba de ora 23 din noaptea de 11 dec, adică cu o oră înainte de momentul producerii impactului energiilor aduse de portalul 12.12. Amintesc că energiile vor fi recepționate în două valuri, în ziua de 12 dec.: primul val, între orele 0-6 dimineața și, al doilea, între orele12-15). Alții vor trece prin aceste momente în starea de somn, dar majoritatea dintre ei vor avea vise extrem de puternice, sub influența acestor unde energetice. Important este faptul că toți vor primi acele energii.

În zilele care vor urma celei din 12 dec., adică după consumarea primei etape a înălțării, majoritatea dintre voi veți trăi experiențe deosebite, mai cu seamă la nivel spiritual, ca urmare a modificării și amplificării simțurilor; aceste trăiri vor fi încă o dovadă că ați fost incluși în procesul înălțării, efectele urmând a vă fi revelate treptat, în perioada care va urma. Veți începe să percepeți calitatea și intențiile celor din jurul vostru, îi veți înțelege mai bine și veți trăi sentimente profunde de pace și de iluminare. Vă veți apropia mai mult de sufletul și Spiritul vostru Superior, dar, în mod empatic, și de sufletele celorlalți. Starea de stres care, eventual, vă domina înainte, se va estompa în mod evident – sau chiar va dispărea complet. Veți începe să vă simțiți mai bine în societatea în care vă aflați și o stare de deplinătate și bucurie se vor instala în viața voastră. Va înceta orice tentație de a vă certa cu cineva, indiferent de natura situației.

Dacă sunteți unul dintre cei la care schimbările par a fi minore, nu vă descurajați, deoarece ele se produc diferit de la o persoană la alta, ca urmare a metabolismului particular al fiecăruia, precum și în funcție de stadiul de transformare la care v-a surprins momentul înălțării. Efectele procesului de înălțare se vor amplifica în perioada următoare. Oricum, va fi un proces accelerat de schimbare. Modul în care aceste schimbări vor apărea în ființa și în realitatea voastră este, mai mult că sigur, diferit de la o persoană la alta. Dragilor, așteptați cu calm să se întâmple căci, oricum, este vorba de evoluția și nu de involuția ființei voastre. Ea poate veni în feluri diferite, așa că multe modalități neașteptate de manifestare rămân deschise și nu are sens să vă apucați voi să faceți scenarii.

În ceea ce privește debarcarea ființelor din alte lumi, vă putem spune că multe țări și-au dat acordul și au declarat că vom fi bineveniți pe Pământ. În plus, avem cereri de a accepta vizite ale pămânenilor pe navele noastre spațiale, ceea ce dovedește că mare parte din teama și reținerea inițială au dispărut. Noi avem însă nevoie de o acceptare la nivel global, pentru a putea trece la înfăptuirea acestui proiect, atât de așteptat de ambele părți. Suntem conștienți că, deși progresele sunt evidente, mai există încă un sentiment de teamă, în sufletul unor pământeni.

În următoarele câteva zile, oamenii vor începe să vorbească tot mai intens între ei, despre procesul de Înălțare, după ce au auzit că ceva major urmează să aibă loc. Va fi o oarecare confuzie, deoarece ei nu vor ști cui să se adreseze, pentru a afla adevărul și, probabil, nu va există nici o autoritate care să-și asume acest rol, din cauza unei stupide temeri de a nu cădea în ridicol, dacă știrile nu s-ar adeveri, cumva.

Acesta este motivul pentru care Lucrătorii întru Lumină sunt invitați să-și între cu aplomb în rolul de îndrumători ai celor dezorientați, temători sau neîncrezători. Dar trebuie să nu supralicitați, să evitați orice amplificare a sentimentelor de derută. Spuneți simplu despre ce este vorba și tratați problema ca pe un eveniment extrem de benefic, pentru fiecare dintre voi. Lămuriți oamenii că nu e vorba de sfârșitul lumii, ci de un moment înălțător al unui nou și minunat început, într-o lume mai bună și mai dreaptă. Înălțarea nu va fi un cataclism, ci o minunată schimbare. Ea nu aduce nenorociri, boală și foamete ci, dimpotrivă, vine cu bunăstare, alinare și bucurie.

Dată fiind noua structură a corpului uman, omul nu va mai avea nevoie să ingurgiteze cantități impresionante de hrană materială, deoarece multe din necesitățile sale vor fi asigurate de energia infinită a universului, care va fi prelevată fără dificultăți, de corpul uman. Mama Pământ, în structura ei nouă, va fi în continuare cea care se va îngrijii de fiii săi care, de data aceasta, nu-i vor mai provoca distrugeri și poluare, căci noii conștiințe îi sunt străine asemenea manifestări și concepte.

Pe măsură ce vor începe să înțeleagă, oamenii vor înlocui ura și teama, cu iubire și certitudine, căci ei au fost creați din iubire și pentru iubire. Ei vor fi adevărați dumnezei încarnați. Starea normală a ființei umane nu este dualitatea, ci multidimensionalitatea. Mai întâi, veți începe prin a vă iubi pe voi înșivă, fără a vă reproșa nimic pentru ceea ce nu sunteți, deoarece veți fi fericiți să fiți așa cum sunteți. Vă veți transforma, astfel încât, la iubirea pe care alții o vor manifesta față de voi, veți răspunde cu de zece ori mai multă iubire. Veți avea deplină încredere unii în alții și niciodată minciuna nu va mai exista între voi.

În noua voastră stare vibrațională superioară, nu numai că veți opri procesul de îmbătrânire, dar veți putea reîntineri. În lumea noastră, este ceva obișnuit ca fiecare să-și aleagă vârsta și fizionomia pe care și le dorește și pe care să le mențină oricât vrea. (Realizăm că această este o veste bună, mai ales pentru cei care acum au depășit o anumită vârstă sau care au anumite dizabilități) Starea de sănătate perfectă va fi permanent asigurată, căci, în dimensiunile superioare, boala nu poate exista. Nici o infirmitate nu va mai afecta ființa umană. Perfecțiunea în tărâmurile mai înalte este un dat și o constantă de viață și de formă. În dimensiunile în care vă veți înălța, a discută (telepatic) cu orice copac sau viețuitoare, va fi o banalitate.

În ceea ce privește vremea, în planurile în care veți ajunge, nu veți mai întâlni mari variațiuni de temperatură, lumină, umiditate, care se mai întâlnesc acum pe Pământul dimensiunii a 3-a. Mediul în care se va desfășura viața va fi unul al condițiilor climatice temperate, dacă nu cumva, la nivel individual, restrâns, anumite ființe vor dori  să-și creeze, pe termen limitat, alte condiții climatice decât cele generale. Între zi și noapte vor fi mici diferențe de luminozitate, aceasta pornind și de la faptul că ființa umană nu va mai avea nevoie de odihnă prelungită. Doar câteva minute de relaxare vor fi suficiențe pentru a vă reconforta. Veți practica, în schimb, ”odihna activă”, căreia îi veți afecta o mare parte din timp.

Pe navele noastre spațiale nu veți găsi decât mici rezerve de hrană și acestea mai mult pentru a ne satisface unele hobiuri, în momente de relaxare, căci, așa cum am spus, universul este plin de energie, din care putem lua oricât, pentru a ne hrăni. Evident că, pentru aceasta, structura corpurilor trebuie să fie diferită de cea a trupurilor voastre actuale, la care veți renunța și voi, nu peste prea mult timp. Imaginați-vă cât de inutile vor fi atunci bucătăriile, cămările, spațiile de depozitare, aragazul și frigiderul, cuptorul cu microunde, magazinele alimentare, industria alimentară etc, etc…

Cu bine, dragilor!

Sunt SaLuSa de pe Sirius.

Sursa: http://treeofthegoldenlight.com/

ascensiuneaspiritului.blogspot.ro

Newsletter Editura For You

 

 

MESAJ PLEIADIAN PRIVITOR LA 12.12.12

Primit de Christine Day

Salutări tuturor! A fost o lună intensă și simt că suntem cu toții pregătiți energetic, pentru a primi evenimentul din 12/12/12.

Cei din Pleiade mi-au dat niște informații foarte specifice, care îl pot ajuta pe fiecare dintre noi să devină apt pentru a primi energiile acestui portal extrem de important, dar și celelalte valuri energetice, care vin până la acea dată și după.

Mesajul de la ei a fost mai lung decât de obicei, deoarece în el se fac referiri importante pentru fiecare dintre noi.

Pleiadienii spun că trebuie să ne așteptăm la o serie de valuri energetice cu scop de iluminare, care vor veni până pe 12/12/12, iar altele pe 21 dec.

Ei ne cer să activăm acele legături și alianțe, pe care le-am prevăzut în programul cu care fiecare dintre noi am venit în această viață. Scopul ar fi acela de a fi capabili să ancoram în ființa noastră, energiile care se vor trimite pe Pământ, în această perioadă.

Trebuie să știm că aceste fluxuri vor fi cele mai puternice în noaptea dinspre 12 dec., în intervalul orar 0 (miezul nopții) și 6 dimineață, primul val, și 12 a.m. – 3 p.m. (deci, de la prânz până la ora 3 după masă), al doilea val.

Pentru timpul de după 12.12.12 și în continuare, lucrurile se vor petrece în conformitate cu conținutul pre-contractelor încheiate de fiecare, înainte de naștere.

Până atunci, fiecare dintre noi ar putea cunoaște clar ce conțin acele pre-contracte pentru a acționa ca atare.

Cei care nu vor cunoaște prevederile lor, nu trebuie să se impancienteze: va fi suficient să aibă o atitudine de totală acceptare, de deschidere pentru acele prevederi.

Această atitudine de completă acceptare trebuie adoptată în pre-ziua deschiderii portalului 12.12.12 (deci, în intervalul 0 – 24 al zilei de 11 dec.).

Este lipsit de relevanță faptul că mintea noastră nu poate înțelege sau afla conținutul acelui contract.

E suficient dacă vom fi convinși că, înainte de a veni în prezenta viață, ne-am îngrijit să încheiem, la nivel energetic, contractele necesare cu ființele care au fost de acord să ne ajute cu energiile lor, în momentul 12.12.12

Pe scurt: în zilele de 11 și 12 dec., exprimați-vă dorința de a primi și a accepta toate fluxurile energetice care vi se trimit. Ele sunt cele care vă vor ajuta să vă înălțați și vă vor configura ființa (corpul total) pentru Lumea Nouă în care veți intra.

Valurile de iluminare sunt concepute pentru a activa un alt nivel al structurii cristaline în celulele corpului vostru. Această structură cristalină, odată activată, va fi capabilă să accepte, la rândul ei, un alt nivel al Luminii Divine în corpul nostru fizic. Pe de altă parte, structura cristalină a corpului fizic, nou instalată, va produce modificări în corpul nostru energetic – consecința fiind că întreaga noastră ființă își va mări foarte mult capacitatea de absorbție și asimilare a energiei Luminii Divine. Ființele umane, astfel transformate, se vor afla într-o nouă relație cu universul și vor dezvolta abilități pe care nu le-au avut până atunci.

Trebuie spus că vechiul nostru sistem, care ne-a asigurat modul de relaționare cu mediul și cu universul, nu ne-a permis (și nu ne permite, încă) o asimilare înaltă a energiilor divine din mediu, deși acestea există (și se vor amplifica și diversifica foarte mult, în perioada care urmează).

Deci, trecerea noastră la structura cristalină ne va crea posibilitatea de a primi energiile Luminii Divine existente – dar, mai cu seamă, pe cele care ne sunt aduse de portalul 12.12.12.

Este de înțeles că ființele a căror structură celulară nu va fi fost modificată până la deschiderea portalului, nu vor avea cum să primească și să fixeze acele energii, ceea ce înseamnă, practic, necooptarea acelor ființe în dinamica procesului de înălțare și, deci, rămânerea lor în vechile realități ale dimensiunii a 3-a.

În acea zi, întreaga planetă va trece printr-o transformare energetică fără precedent.

S-ar putea pune întrebarea: „de ce, dintr-o dată?” Nu e totul dintr-o dată! Procesul se desfășoară de ceva timp, perioadă în care au avut loc acumulări cantitative iar în ziua deschiderii portalului, se produce saltul calitativ.

Modificările care vor avea loc vor pune în acord energetica structurii umane, cu cea a siturilor megalitice, aflate în locurile sacre ale planetei.

Atunci, omul va putea rezona cu formele, neînțelesele forme, care au tot apărut în lanuri și cărora nu li s-a găsit nicio explicație; ele sunt plasate pe anumite linii magnetice ale planetei.

Așadar, acești megaliți și aceste forme (desene) stranii din lanuri, sunt un fel de captatori care, amplasate fiind pe anumite linii magnetice ale planetei, se încărca cu energie și vibrează pe anumite frecvențe, totul având un scop determinat. Lanțul acesta de acumulatori energetici, răspândiți în diferite locuri, împreună cu ”acumulatoarele” umane (cele cu noua structură cristalină), vor crea un fel de linii de transmisiune energetică, ce va fi ca o plasă întinsă pe suprafața planetei. Aceste circuite nervoase sui-generis își vor dovedi utilitatea, în ziua producerii portalului din 12 dec. Țesătura aceasta energetică imensă va activa și revitaliza întregul sistem planetar, și-l va conecta cu universul.

Nu e nevoie să înțelegeți în profunzime acest mecanism, această structurare energetică.

Cu toate acestea, puteți ajuta într-un procent important, dacă, în acele scurte perioade, (n.m.: adică în ziua de 12 dec. în intervalele orare 0-6 și 12-15 ) veți medita și veți declara în sinea voastră, că acceptați să faceți parte din această largă rețea de alimentare energetică a planetei.

Nouă zile mai târziu, adică pe data de 21 dec. 2012, un nou val energetic va veni pe Pământ, el adresându-se celor care au lucrat cu valurile energetice de iluminare, din 12 dec.

Data de 21 dec. va fi deci un alt moment foarte puternic, când trebuie să ne deschidem și să acceptăm fluxurile de energie care vor veni. Ele vor permite activarea a încă unui nivel al structurii cristaline a corpului uman. Va fi, deci, cea de a doua etapă a implantării structurii cristaline, care, în acest fel, își va lărgi și diversifica paleta vibrațională, mărind și mai mult capacitățile și frecvența de vibrație a corpului uman. Cei care vor efectua aceste activități (meditații, invocații, binecuvântări) în grupuri umane organizate, vor avea foarte mult de câștigat. Cei care nu se vor putea deplasa pentru a forma grupuri, își pot stabili intervale orare pentru a medită la unison, chiar dacă se vor afla în locuri diferite.

Cineva întreba: ”Locuiesc într-un apartament. Pot executa singur acest program, prevăzut pentru această perioadă, cu maximele din 12 și 21 dec.?”

Da, desigur. Permiteți-vă să vă deschideți către aceste energii și, dacă considerați necesar, invocați ajutorul divin sau al ghizilor voștri personali. Declarați că eliberați vechile energii și că vreți ca ființa voastră să primească toate energiile noi care vin prin portalul din 12.12.12. și care vă sunt destinate, conform cu programul de viață cu care ați venit pe Pământ.

Pentru ca efectul acestor meditații să fie și mai puternic, aprindeți trei lumânări și așezați-le în jurul unui cristal (purificat în prealabil). Dacă aveți mai multe cristale, alegeți-l pe acela care vă caracterizează zodia și față de care aveți o anume atracție, empatie. Încercați să aflați din conținutul alianțelor voastre energetice, cât mai multe detalii despre meditațiile pe care trebuie să le faceți și ce, în general, este bine să efectuați în această perioadă. Pentru a ”va intră în mână” faceți o ”repetiție generală”, cu o zi înainte.

Este posibil să doriți să aveți perne răspândite pe podea, dacă veți considera că veți avea nevoie, la un moment dat, de o poziție mai relaxantă.

Exersați în fiecare zi meditații pe diverse teme: părinți, prieteni, țară, planetă, galaxie etc. Ele vă vor arată ce corecții de formulare și de concentrare trebuie să faceți.

Frații noștri din Pleiade ne spun că, în acea perioadă, întreaga planetă va fi un pământ sacru.

Cu dragoste și binecuvântări!

Nu uitați că 12.12.12. vă poate aduce o minunată inălțare.

Christine

Sursa: http://www.christinedayonline.com ;

spirituletern.blogspot.ro

Energiile lunii decembrie 2012

Jennifer Hoffman

de Jennifer Hoffman

Ne aflăm pe ultima sută de metri, a unei călătorii foarte lungi; cum vă simţiţi? Pentru unii, există uşurare, pentru alţii, neîncrederea că am fi ajuns. Am făcut atât de multe şi totuşi simţim că ar mai fi încă multe de făcut. Putem fi oare atât de aproape de 21 decembrie 2012 şi încă să simţim că am realizat atât de puţin, în călătoria noastră? Dacă ne vom petrece timpul judecând cea ce credem noi că nu am realizat, nu facem altceva decât să ignorăm o întrebare mai profundă – cum trebuia să arate călătoria noastră şi cine a spus că ar trebui să fie aşa? Este oare posibil să ne aflăm exact acolo unde trebuie să ne aflăm, exact la momentul potrivit?

Acesta este momentul mult aşteptat, punctul culminant al multor cicluri de viaţă şi, în această lună, vom trăi ultima dată triplă din acest secol, 12-12-12, sfârşitul unui ciclu de 13 ani (din 2000 în 2013), sfârşitul ciclurilor galactic şi universal şi încheierea Calendarului Maiaș, pe 21 decembrie. Toate aceste finaluri nu înseamnă sfârşitul omenirii, ci un ciclu uman se încheie, pentru ca un altul să înceapă. Suntem martorii naşterii omului spiritual şi ai evoluţiei omenirii de la 3D la 5D şi mai departe. Un aspect al omenirii şi-a încheiat parcursul şi urmează să fie înlocuit cu altceva.

Mercur retrograd din luna noiembrie, împreună cu cuadratura Uranus / Pluton aflată în desfăşurare şi cu numeroasele planete aflate în semnul Scorpionului, semnul morţii şi al renaşterii, au adus la suprafaţă adâncimile tulburi ale fiinţei noastre. Scorpionul are trei aspecte – Scorpionul, pasărea Phoenix şi Vulturul – fiecare reprezentând diferite aspecte ale călătoriei sufletului nostru. Unde ne punem singuri beţe-n roate, sabotându-ne propriile eforturi? Le putem permite lucrurilor care nu ne mai sunt de folos, să devină cenuşa din care ne ridicăm asemenea păsării Phoenix? Ne putem avânta asemenea unui vultur, a cărui privire ascuţită îi permite să vadă la mare distanţă – sau ne concentrăm vederea asupra fiecărui detaliu negativ? În această lună vom vedea, în cel mai mic detaliu, unde este prezent fiecare dintre aceste aspecte ale Scorpionului în viaţa noastră, cu scopul de a ne activa renaşterea.

Pe măsură ce intrăm în această luna de importantă majoră, există câteva teme pe care să le urmărim, una dintre ele fiind aceea de a decide ce vom face – vom evolua către o fiinţă nouă sau ne vom învârti în jurul trecutului. Înaintăm sau ne învârtim, încercând să ne prindem coada? Aceasta reprezintă pragul de trecere către următoarea temă, ce cale alegem şi cât de angajaţi suntem faţă de aceasta? Ce aspecte ale noastre, ale vieţii, ale felului de a trăi, ale iubirii şi fiinţei dorim să acceptăm? Vrem să eliberăm, să ardem minciuna separării, astfel încât să-i putem da naştere adevărului divinităţii noastre? Putem trăi cu inima deschisă? Faţă de ce şi faţă de cine este angajată inima noastră? Acestea sunt întrebările pe care energiile lunii decembrie le pregătesc pentru noi, atunci când încheiem aceste cicluri importante.

Dar nu este totul muncă serioasă. Sărbătoarea Crăciunului este unul din puţinele momente ale anului în care majoritatea populaţiei lumii sărbătoreşte acelaşi lucru în aceeaşi zi. Putem folosi energia acestei conexiuni pentru a ne concentra cu adevărat asupra păcii şi a bunăvoinţei faţă de oameni, pentru a reaminti lumii că suntem conectaţi, că suntem una şi că vom înainta ca şi o familie a omenirii. Acestea sunt vremurile pe care le-am aşteptat şi, acum că au sosit, nu suntem siguri ce să facem cu ele, iar asta se întâmplă pentru că nu arată sau nu se simt cum am gândit noi că ar trebui să fie. Noi suntem creatorii pe care i-am căutat, noi suntem cei care vor stabili noile energii, paradigme, vortexuri, reţele şi energii pentru Noul Pământ. Este vremea noastră -€ şi noi suntem acum pregătiţi pentru ea.

Bucuraţi-vă de fiecare pas, mergeţi fără teamă pe noua voastră cale, deschideţi-vă inimă, astfel încât să puteţi primi toate binecuvântările care vin spre voi şi fiţi împăcaţi mereu, pentru că divinitatea voastră s-a aflat acolo tot timpul, aşteptându-vă să-i recunoaşteţi prezenţa şi să-i permiteţi să între în spaţiul vostru energetic. Recunoaşteţi-vă omul spiritual, aveţi mult de lucru şi multă bucurie de trăit.

Să aveţi o lună minunată!

Copyright (c) 2012 by Jennifer Hoffman. All rights reserved.

http://enlighteninglife.com

Primit prin intermediul www.editura- foryou.ro

Nor de etichete