„Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘constiinta colectiva’

O explozie de energie gama transformatoare este așteptată să sosească până în data de 26 decembrie 2016

calealactee

de Gregg Prescott

O explozie masivă de raze gama transformatoare este așteptată să sosească până în 26 decembrie 2016.

Potrivit lui James Gilliland razele gama sunt energii din dimensiunea a șaptea care ajută la transformarea conștiinței umane.

Clipul video care anunță aceste raze gama este produs de BPEarthwatch care ațâță frica asupra evenimentului. Este de notat că atât BPEarthwatch cât și Paul Begley, una din sursele sale amintită în clipul video, sunt fanatici religioși care caută îndeplinirea profețiilor despre „sfârșitul lumii”.

Această explozie de raze gama care sosește de la un magnetar care este o stea neutronică cu un câmp magnetic deosebit.

Dacă ceea ce spune Gilliland este corect, aceste unde din dimensiune a 7-tea vor fi transformatoare. Potrivit lui Gilliland:

„Dacă nu crezi într-o inteligență superioară doar gândește-te la razele gama ca o energie din dimensiunea a 7-a, planul fericirii care lovește Pământul de-a lungul și de-a latul cu raze solare și întreabă-te singur care va fi efectul? Ce se întâmplă când o frecvență mai mare este introdusă într-o frecvență mai mică? Este fizică de bază. Va da naștere unei lumi cu totul nouă, alți noi cu totul noi, și va trebui să vindecăm și să eliberăm trecutul dacă vom supraviețuii acestei nașteri.”

Ne așteaptă zile incitate.

Sursa:  in5d

Traducerea și adaptarea: transformarea.wordpress.com.

 

Anunțuri

Mesaj de la Matei – 1 aprilie 2012 – clarificări privind evenimentele din 2012

Sînt Matei, cu salutări pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe această stație. Efectele Luminii, aflate în permanentă creștere în lumea voastră, se extind mult mai amplu decât răsturnările și tulburările mediatizate, legate de corupția din cadrul guvernelor naționale sau al marilor corporații. Ele se manifestă și la nivelul comunităților – de la sate și până la marile orașe, pe tot cuprinsul planetei. Efectele merg dincolo de ajutorul direct sau banii acordați oamenilor aflați în nevoie, atât la nivel internațional, cât și local și voci tot mai numeroase se ridică în favoarea păcii, a protejării vieții animalelor și a mediului înconjurător, precum și a altor măsuri cu caracter pozitiv. De fiecare dată când se semnează o petiție pentru o cauză generoasă, sau pentru a corecta o nedreptate, energia intenției semnatarului se combină cu energia altor mii, poate milioane de oameni, care au semnat și ei pentru susținerea cauzei respective – și același lucru se întâmplă cu fiecare gând plin de iubire, cu fiecare sentiment de recunoștință și de compasiune, cu fiecare dorință pentru o lume mai bună.

Dacă ați putea vedea strălucirea aceasta, așa cum o vedem noi, ați fi uluiți. Dar voi nu puteți vedea Lumina abundentă, ce provine de la nenumăratele surse de Lumină de pe planetă, sau care este trimisă către Pământ, din lumi îndepărtate. În schimb, voi vedeți că mulți se află încă în suferință și auziți zăngănitul armelor negustorilor războiului, vedeți acte aleatorii de violență și probleme economice zdrobitoare. Vedem și noi toate acestea și, în iubirea noastră necondiționată pentru toate sufletele, ne întristează peste măsură prelungirea până în acest moment, a tuturor acestor probleme. Înțelegem totuși lucrurile, în contextul lor superior. Pe parcursul acestor ultime zile în care dualitatea se află în scădere, oamenii se grăbesc să își completeze experiențele karmice, ale celei de-a treia dimensiuni și să atingă echilibrul necesar evoluției sufletului.

Acest echilibru NU include acțiuni militare împotriva Iranului sau crearea unui nou câmp de luptă, în oricare altă țară. Nu include distrugerea planetei, în asemenea măsură încât ființele extraterestre să fie nevoite să evacueze pe toată lumea, pentru ca la întoarcere să locuiți în Pământul Interior, deoarece suprafața Pământului va fi de nelocuit. Extratereștrii nu se vor ocupa de relocarea oamenilor dintr-un loc în altul, pe planetă, pentru a le salva viața înainte de distrugerea masivă a Pământului, deoarece această distrugere nu va avea loc. Nici nu veți fi trădați de anumiți membri ai familiei noastre universale care, pozând în binefăcători, vor dori să vă înrobească. Nu vor exista lagăre de detenție pline și nici nu vor fi validate legi noi sau propuneri de legi de rău augur. Nu se va împlini niciuna dintre posibilitățile sau cererile generatoare de frică, vehiculate în prezent. Toate articolele vechi sau noi legate de aceste teme continuă să apară și să fie circulate de persoane care simt că sînt responsabile să-i alerteze pe ceilalți.

Da, am mai dat astfel de asigurări și în mesajele trecute și atunci, de ce o facem din nou? Deoarece chiar și în cei mai dedicați Lucrători întru Lumină apar semnale ale fricii ori de câte ori simt că siguranța persoanelor dragi lor, ar putea fi pusă în pericol. Această percepție, împreună cu situațiile dezgustătoare care afectează încă lumea voastră, conduc la apariția unor sentimente de descurajare și nerăbdare, în locul bucuriei pe care ne-am dori să o simțiți necontenit în legătură cu instaurarea, peste câteva luni, a Epocii de Aur a Pământului.

Suflete dragi, nici o clipă nu se pune problema să vă învinovățim pentru preocuparea normală pe care o aveți în legătură cu cei dragi vouă – din contră! Noi și alte ființe de Lumină, din întreg acest univers vă prețuim cât se poate de mult. V-ați abordat durerea cu o tărie interioară de care nu ați știut, până când ea nu a ieșit la iveală și v-ați revenit din disperare; ați depășit greutățile, cu ingeniozitate și perseverență și, împărțindu-vă resursele, i-ați ajutat pe cei mai puțin norocoși. După dezamăgiri și căderi, nu ați renunțat la hotărârea de a merge mai departe și, chiar dacă tenacitatea celor întunecați a întârziat implementarea reformelor majore în întreaga lume, convingerea voastră că rezultatele promise se vor materializa, a rămas de neclintit. Pe scurt, ați demonstrat cele mai minunate calități ale omenirii, îmbrățișând realitatea că sînteți cu mult mai mult decât această „persoană” pe care o știți. Am putea descrie asta, puțin în glumă, ca o pe performanță acrobatică deosebită – ați reușit să vă păstrați un picior bine așezat pe pământ, în timp ce pe celălalt l-ați aruncat în sus, dincolo de această lume.

Acum, după o activitate susținută de îndepărtare forțată a numeroși indivizi, aflați în primele eșaloane ale principalelor bănci din lume și de închidere a unor baze conspirative ale Iluminaților – se pare că evoluția a stagnat. Nu este de loc așa, familie dragă. Pașii care urmează arestării bancherilor se desfășoară în continuare, în cadrul sistemelor voastre legale, așa că această problemă este urmărită, în continuare, din punct de vedere legal și etic; alte arestări sînt iminente; tehnologia de la bordul navelor spațiale scoate din funcțiune focoasele nucleare și cei rămași din rândul Iluminaților dau bir cu fugiții sau se împrăștie speriați.

Să vă vorbim despre anumite incidente petrecute în ultimele săptămâni, care au suscitat multă atenție pe plan internațional. În timp ce aceste evenimente sînt privite ca fiind tragedii, ceea ce chiar sînt pentru familiile afectate, ele, trebuie să o spunem, s-au întâmplat cu un scop mai înalt.

Împușcarea a șapte evrei, inclusiv copii, în Franța, de către un tânăr francez, a înduioșat multe inimi din întreaga lume și constituie un exemplu foarte clar al modului în care prejudecățile religioase au condus la agonia și moartea a nenumărate suflete, pe parcursul istoriei voastre.

În Statele Unite, un adolescent de culoare a fost împușcat mortal de către un om mai în vârstă, de altă rasă. Nu noi sîntem cei care putem spune dacă prejudecata rasială a fost factorul determinant atât în cazul criminalului, cât și în cazul poliției care nu l-a arestat pe acesta, dar moartea băiatului a adus în atenția lumii, răul inerent, omniprezent în „categorizarea rasială”.

Acest incident a scos în evidență și legea ”apărării teritoriului”, care ar putea susține că această crimă a fost legală și că trăgătorul nu poate fi făcut vinovat. Această controversă se adaugă discuțiilor legate de situația celor eliberați din închisoare, după ce a fost făcută dovada nevinovăției lor și pentru care legea nu permite măsuri compensatorii, aferente anilor de detenție pe nedrept. Aspectele legale ale ambelor situații atrag atenția asupra faptului că legile nedrepte și crude, oriunde ar fi ele în lume, trebuie abolite.

Un atac furibund al unui soldat din armata SUA, s-a soldat cu moartea a 17 civili afgani, printre care, din nou, copii. Acțiunea sergentului respectiv nu s-a bazat, în niciun caz, pe o reacție izolată la efectele psihologice ale războiului – stresul de a cauza moartea sau de a-și vedea camarazii sau oameni în general, murind are efecte mult mai profunde. A ucide cu alt scop decât acela de a-ți apăra viața ta și a celor dragi nu face parte din construcția omenirii. Din contră – fiecare suflet este alcătuit din Iubire-Lumină.

Uciderea trebuie gândită foarte bine – și așa a și fost. Cetățenii anumitor țări au fost condiționați de către conducătorii lor să privească războiul ca reprezentând o datorie patriotică, de apărare a democrației și a libertății și această orientare a fost susținută fără întrerupere, nu numai de către mijloacele de comunicare și divertisment în masă, ci chiar și de jocurile copiilor. Unele segmente ale populației sînt învățate, încă din copilărie, că au responsabilitatea de a răzbuna masacrele și genocidul strămoșilor lor, în unele tări copiii fiind chiar forțați să devină soldați.

Soldații trebuie să facă abstracție de constituția sufletului lor și să își suprime instinctul de supraviețuire, pentru a atinge modul de gândire care să le permită să iasă de bună voie pe câmpul de lupta, unde pot muri în timp ce iau viețile altora. În orice caz, psihicul nu poate reconcilia acest proces de ardere mentală, necesar pregătirii pentru lupta, cu felul înnăscut de a fi și, atunci când trupele urmează ordinul de a-și omorî „inamicii”, psihicul lor suferă prejudicii majore. O situație atât de dramatică forțează atenția internațională în direcția efectelor imediate și remanente ale războiului – efecte care s-au înfiltrat în întreaga voastră societate.

Toți cei care au fost direct afectați de toate aceste evenimente pe care le-am menționat, au fost de acord să participe la ele, în acest mod. Asta nu înseamnă că, înainte de a se naște, au știut cu toții, cu exactitate, cu ce aveau să se confrunte și când – dar fiecare dintre ei a ales să fie un „agresor”, o „victima” sau un membru al familiei îndurerate, cu scopul de a-și duce la împlinire karma celei de-a treia densități. Atunci când vine vorba de obținerea unor rezultate similare, contractele sufletului sînt flexibile în ceea ce privește circumstanțele și momentul evenimentelor și, în toate aceste cazuri, participanții au vrut să-i arate lumii întregi, ororile războiului, efectele tragice ale prejudecăților rasiale, etnice sau religioase sau cruzimea legilor nedrepte. Mulți, mulți alții au ales același gen de roluri, cu multe generații înainte de aceste evenimente recente, dar, prin succesiunea la putere a întunecaților, popoarele au fost constrânse în continuare să trăiască și să moară în situații născute din intimidare și din ignoranța născută din minciună.

Numai atunci când conștiința colectivă reflectă dorința intensă și hotărârea unei civilizații de a trăi în unitate și armonie – și nu în diviziune și crimă – acest deziderat poate să prindă viață. După ce întunecimea a pătruns în acest univers și conștiința colectivă a unor civilizații a coborât în spirală, doar printr-o succesiune de ere auto-distructive a mai putut lumea celei de-a treia densități să se elibereze din această stagnare întunecoasă și să pornească pe calea unei vieți pline de pace și colaborare. Sînteți cu toții aici, pentru a ajuta la construirea acestei căi pe Pământ și pentru a asigura venirea unei noi ere diferite – Epoca de Aur.

Vă vom vorbi, în continuare, despre o altă problemă importantă, complet diferită: discuția dintre Obama, președintele Statelor Unite și președintele rus Medvedev, discuție care a devenit publică datorită faptului că microfonul a rămas deschis. Nu există accidente sau coincidențe! Universul funcționează într-o mișcare de perfectă sincronicitate, care continuă să deschidă căile spre noi oportunități – și aici este vorba despre o astfel de oportunitate. În timp ce analiștii politici și membri partidului republican se bucură foarte mult de această ocazie, într-un sens negativ, acea scurtă conversație a oferit o imagine a discuțiilor din spatele scenei, dintre doi sau mai multi conducători ai lumii, care doresc să își conducă națiunile către cooperare internațională și dezarmare nucleară. Atunci când marea majoritate a unei civilizații dorește pacea și nu războiul, cu toate arsenale criminale ale acestuia, conștiința colectivă aduce această dorință la împlinire.

În alt context internațional, unii dintre conducătorii voștri, împreună cu membri înaltelor consilii universale, discută despre modalitățile de a vă aduce la cunoștință prezența altor civilizații. Știm că această amânare este frustrantă și la fel este și pentru membri familiei noastre, atât de pe planetă cât și din afara ei, care au așteptat ani la rând să poată lucra deschis alături de voi. Dar ei știu că fiecare aspect trebuie planificat cu grijă, astfel încât să poată fi primiți și întâmpinați cu căldură și nu cu frică. Deși capacitatea Iluminaților de a amenința siguranța voastră și a fraților voștri din spațiu a scăzut mult, reacția publică la străinii care ar apărea dotați cu tehnologii uluitoare, rămâne încă de analizat serios. Este esențial că aceștia să nu fie percepuți că preiau conducerea, astfel încât masele să se poată bucura de ajutorul lor, în loc să intre în panică, din cauza invadatorilor din spațiu, cum sînt descriși extratereștrii în filmele și jocurile promovate până la saturație. Vă rugăm să țineți minte că aveți o cunoaștere și un discernământ pe care majoritatea celorlalți din lumea voastră nu le au.

Chiar și așa, trebuie să vorbim despre anumite idei cu privire la ceea ce urmează să se întâmple la sfârșitul acestui an. În mesajele precedente, am spus că nu vor exista diferențe pronunțate între ultimele zile ale lunii decembrie 2012 și primele zile ale lui ianuarie 2013. Cu toate acestea, unii cred că instaurarea Epocii de Aur va aduce o schimbare bruscă a conștiinței de masă, în timp ce alții cred că planeta își va schimba, atunci, axa de rotație.

Schimbarea conștiinței a reprezentat un proces gradual, care a început cu aproximativ șaptezeci de ani în urmă, atunci când Pământul și-a început cursa ascensională – claritatea a venit mai repede pentru unii, decât pentru alții și mulți mai dormitează încă în inconștiență. Cât privește planeta, ea a început să se deplaseze treptat, pe parcursul procesului de înălțare, pentru a se îndrepta și a-și recăpăta poziția orbitală naturală. Pe parcursul mileniilor în care a fost împotmolită în profunzimile celei de-a treia densități, planeta a slăbit atât de mult, încât modelul său orbital s-a destabilizat în mod serios și, fără afluxul considerabil de Lumină provenind de la sursele îndepărtate, ar fi zburat în spațiu, îndreptându-se spre o distrugere sigură.

În acest context, am dori să corectăm o altă neînțelegere legată de ideea că, înainte de începutul Epocii de Aur, urmează să petreceți trei zile în întuneric. Această idee face parte dintr-o altă teorie, a centurii de fotoni, conform căreia Pământul va petrece trei zile în întuneric, în „zona de nul” de la marginea centurii. Teoria mai susține și faptul că Pământul va intra el însuși în centura de fotoni și va continua apoi să orbiteze în cadrul acesteia, pentru ca, mai târziu, după cum susține o altă teorie, să iasă din această centură. Numai deșeurile cosmice intră în centura de fotoni, după ce devin lipsite de viață, ca urmare a apropierii de forța covârșitoare a giganticei centuri – forță care de altfel împiedică și ieșirea oricărui corp, odată atras înăuntru. Această soartă nu reprezintă planul Gaiei, în ceea ce privește corpul ei planetar!

Vă rugăm să nu vă așteptați ca la sfârșitul acestui an, să puteți vedea toate minunile Epocii de Aur. Nu spunem că eliminarea poluării sau transformarea deșerturilor în paradis, de exemplu, nu se pot întâmpla în câteva secunde. Ele pot fi cu adevărat gestionate, cât ai clipi din ochi, DACĂ această credință există în conștiința voastră colectivă – dar ea nu este acolo și din acest motiv am spus că acest gen de transformări vor avea loc treptat, dar cu o ușurință care vă va uimi. Oricum, pe parcursul călătoriei voastre împreună cu planeta Pământ, prin cea de-a patra densitate, către destinația ei din cea de-a cincea densitate, conștiința voastră va continua să se extindă și vă veți dezvolta capacitatea înnăscută de a co-crea și de a inova orice vă doriți cu putere și puteți vizualiza.

Așadar, la ce este rezonabil să vă așteptați la sfârșitul acestui an, atunci când Pământul lasă în urmă ultimele ramificații ale jaloanelor energetice, ale celei de-a treia densități? Tot ceea ce a fost planificat cu intenție întunecată – de la violență și corupție aleatoare, la virușii dezvoltați în laboratoare și culturile satanice – va lua sfârșit. Conform legilor fizicii ce guvernează viața în acest univers, vibrațiile joase ale întunecimii nu pot intra pe nivelele de vibrație înaltă, ale celei de-a patra densități. Întrucât indivizii care refuză constant Lumina au celule pe baza de carbon, care nu pot supraviețui în vibrațiile înalte, ei vor muri și activitățile lor întunecate vor înceta.

Nu va fi niciun exod în masă, în luna decembrie. Unii membri ai taberei întunecate au murit deja și, în timpul rămas din acest an, restul întunecaților vor pleca din aceleași cauze normale care au determinat moartea și până acum, fiind însoțiți de sufletele care au ales din alte motive, să nu mai stea pe planetă. Unii întunecați vor trăi suficient pentru a putea fi judecați pentru actele lor criminale și da, dacă o persoană a murit și a fost înlocuită de clone, legile se vor aplica până la ultima clonă, pentru că scopul clonării a fost continuarea activităților ilegale sau ne-dumnezeiești, ale persoanei respective.

Când vor veni acele vremuri, vă îndemnăm să nu disprețuiți persoanele, ci mai degrabă actele lor îndreptate împotriva omenirii, iar apoi eliberați această emoție negativă și lăsați-o să plece. Ura, resentimentele și dorința de răzbunare fac echipă cu vibrațiile joase, în timp ce iertarea este atât de plină de Lumină, încât cei care iartă, fac un salt în evoluția lor spirituală. Toată Lumina transmisă persoanelor care au devenit captive ale întunericului îi întărește pe cei mai slabi din familia noastră universală și asta le permite tuturor sufletelor să se apropie mai mult de reintegrarea cu Dumnezeu.

Așadar, chiar dacă nu întreaga glorie a Epocii de Aur a Pământului se va manifesta în întregime, diferențele dintre ziua de azi și acele timpuri vor fi uluitoare. Lumea voastră se va afla în pace. Numai persoanele onorabile, capabile și conștiente din punct de vedere spiritual vor avea poziții în guverne, bănci, corporații, instituții de educație și sănătate, media, producerea alimentelor – în toate domeniile care au impact asupra lumii voastre

Da, vor mai rămâne multe de realizat. După inițierea reformelor, va începe cu adevărat „curățenia”, ca să o numim așa – și la fel vindecarea popoarelor de pe planetă. Vibrațiile înalte care vor prevala – energia Iubirii-Lumină – vor readuce pacea inimii și a minții, pentru toți cei ale căror vieți s-au aflat în situații brutale. Tehnologiile dezvoltate de savanții voștri, dar monopolizate sau greșit folosite de către Iluminați, vor fi aduse la lumină și, împreună cu tehnologiile introduse de către alte civilizații, vor restaura Pământul, aducându-l la Sinele său Paradisiac, original. Da, va fi un proces treptat, dar el se va desfășura într-o perioadă care va părea miraculos de scurtă.

Datorită adevărurilor ascunse multă vreme și care vor ieși la Lumină, toată lumea care va trăi în Epoca de Aur își va cunoaște conexiunea inseparabilă unul cu celălalt și cu Natura, cu Dumnezeu și cu toată viața din acest întreg univers. Știind că sufletele egoiste, care au cedat în fața întunericului, au generat și au perpetuat prejudecăți etnice, religioase, rasiale, ideologice, culturale si legate de sex, toți îi vor trata pe ceilalți în Lumina conștiinței superioare și a clarității spirituale.

Preaiubite suflete, rămâneți statornice și răbdătoare la trecerea zilelor, pe parcursul pregătirilor ce se desfășoară în spatele ușilor închise. Când ușile se vor deschide – și se vor deschide curând – schimbările benefice vor veni cu atâta ușurință, încât niciun fel de cenzură nu le va mai putea ascunde vederii publice.

Ființe de Lumină din întregul univers vor ridica imnuri de laudă, pe măsură ce vă apropiați de linia de final a acestei misiuni fără precedent, pe care v-ați asumat-o cu atâta nerăbdare și pe care, în continuum, ați dus-o deja la bun sfârșit.

IUBIRE și PACE

Suzanne Ward

www.matthewbooks.com

Traducere: Alexandra

Sursa: Newsletter-ul Editurii For You

Îi mulțumim lui Matei și mamei lui, Suzy, pentru aceste transmisiuni deosebite. Editura FOR YOU a publicat mai multe cărți în care Matei, plecat dintre noi, îi povestește mamei sale cum este dincolo, cum ne ajută civilizațiile de Lumină ca să putem evolua și multe alte informații la zi. în primul volum se spune cine este Matei și cum a ajuns să ia legătura cu mama sa, Suzanne Ward. Le găsiți aici. În fiecare lună, Matei îi răspunde mamei lui, la întrebările puse de cititori.

Tehnoredactare și adaptare: transformarea.wordpress.com

Nor de etichete