„Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘Dumnezeu’

OARE ESTE POSIBIL CA DUMNEZEU NICI MĂCAR SĂ NU EXISTE?

de Neale Donald Walsch
22 Martie 2015

Sunt încântat să pot utiliza acest spaţiu de pe Internet, ca lăcaş în care ne putem alătura, pentru a porni şi înfierbânta o cercetare, la nivel mondial, asupra unora dintre cele mai revoluţionare idei teologice care au ieşit la lumină, de o perioadă îndelungată de timp.

Ideile pentru care intenţionez să valorific acest spaţiu virtual, în viitorul apropiat, sunt cele care se regăsesc în MESAJUL LUI DUMNEZEU CĂTRE LUME: M-aţi înţeles complet greşit. Cred că această nouă carte (publicată cu numai patru luni în urmă, de Rainbow Ridge Books) aşază în faţa speciei noastre, câteva dintre cele mai importante întrebări „Dar dacă?”, ce ar putea fi contemplate de societatea contemporană.

Întrebările sunt importante, deoarece ne invită să chibzuim la unele dintre cele mai auto-vătămătoare idei referitoare la Dumnezeu, pe care le-a adoptat specia noastră. De exemplu, după ideea conform căreia Dumnezeu este de temut, cred că cea de-a doua noţiune nocivă pe care unele fiinţe umane o nutresc, cu privire la Dumnezeu, e gândul că s-ar putea ca Dumnezeu nici măcar să nu existe.

Motivul pentru care este dăunătoare se referă la împiedicarea tuturor ateilor şi a numeroşi agnostici de la valorificarea puterii Dumnezeieşti, chiar pe când întreaga omenire năzuieşte şi se străduieşte să coopereze, cu scopul de a crea viaţa pe care noi spunem, cu toţii, că ne-o dorim pentru fiecare fiinţă de pe această planetă.

Dacă vei zări un afiş lipit pe uşa de la intrare, din partea municipalităţii, anunţându-te că este întreruptă alimentarea cu energie electrică, nu te vei mai osteni să aprinzi lampa, întrucât vei fi şti că nu are niciun rost. Atunci, vei fi în beznă. Puterea care „curge” îţi este de prisos, fiindcă tu nu crezi că ea curge. Nici măcar nu vei încerca, pentru că ţi s-a spus de către cineva învestit cu autoritate, că puterea nu există.

Se estimează că, la ora actuală, peste 10 procente din populaţia lumii cred că puterea este stinsă. Este, cu aproximaţie, numărul oamenilor care se categorisesc pe ei înşişi, ca nereligioşi, dintre care 2 procente mărturisesc, realmente, ateismul. Şi, din vasta majoritate a celor care afirmă că într-adevăr cred în Dumnezeu, un număr imens au, în răstimpuri — şi, uneori, pe tot parcursul vieţii — îndoieli cu privire la existenţa aievea, a Dumnezeului în care cred.

Acum se iveşte Marele Dar dacă . . .

Dar dacă este adevărat, fără umbră de îndoială, că Dumnezeu există?

S-ar produce o schimbare? Ar conta? În tabloul general al lucrurilor, ar avea vreun impact semnificativ asupra experienţei noastre planetare?

Da. În cazul în care întreaga lume ar crede, fără ezitare, că există o Putere Supremă, din care s-a ivit viaţa pe Pământ, s-ar crea un context general acceptat, un fundament sacru ori teologic, în vederea formulării, la nivel colectiv, a valorilor fundamentale ale omenirii.

La ora actuală, valorile care îndrumă comportamentul speciei noastre nu sunt colective sau uniforme. Ele sunt risipite pretutindeni.

O persoană ar putea crede că abandonarea religiei ar trebui să fie pedepsită cu moartea; în vreme ce o altă persoană ar putea crede că persoana care a pedepsit cu moartea o altă persoană, pentru abandonarea religiei sale, ar trebui să fie pedepsită cu moartea — pentru a utiliza un exemplu grăitor, adus în discuţie de cronica de ştiri din Capitolul 2.

O persoană ar putea crede că scopul vieţii este de a trăi în aşa fel încât să-L mulţumeşti pe Dumnezeu şi să ajungi în rai; în vreme ce o altă persoană ar putea crede că scopul vieţii nu are nimic de-a face cu mulţumirea lui Dumnezeu; pe când o a treia persoană ar putea crede că nici măcar nu există vreun Dumnezeu de mulţumit.

O persoană ar putea crede că toate sufletele care nu cred în Singura Religie Adevărată vor merge în iad; în vreme ce o altă persoană ar putea crede că toate sufletele care Îl caută pe Dumnezeu, cu o dorinţă pură şi adevărată, se vor sustrage iadului; pe când o a treia persoană ar putea crede că nici măcar nu există vreun iad; şi, cu atât mai puţin, vreun Dumnezeu care să-i trimită pe oameni acolo.

O persoană ar putea crede că binele şi răul sunt definite de către Dumnezeu; în vreme ce o altă persoană ar putea crede că Dumnezeu nu priveşte acţiunile, alegerile şi deciziile fiinţelor umane, dintr-o asemenea perspectivă; pe când o a treia persoană ar putea crede că nu există nicio Zeitate care să aplice asemenea etichete, comportamentelor omeneşti.

O persoană ar putea crede că uciderea oamenilor, ca pedeapsă pentru anumite infracţiuni, ori chiar ca modalitate de „apărare a credinţei” este în conformitate cu Legea lui Dumnezeu; în vreme ce o altă persoană ar putea crede că uciderea oamenilor, din orice motiv, nu este nicidecum în armonie cu Legea lui Dumnezeu; pe când o a treia persoană ar putea crede că nu există aşa ceva ca Legea lui Dumnezeu; şi, cu atât mai puţin, vreun Dumnezeu care s-o proclame.

În lipsa unei credinţe comune în existenţa unei Zeităţi, precum şi a unei înţelegeri împărtăşite, referitoare la ce este adevărat, atât despre, cât şi pentru acea Zeitate, nu putem nici măcar fi de acord cu privire la raţiunea de a exista, la scopul existenţei noastre şi la experienţa — dacă există — care urmează morţii, precum şi la baza pentru deciziile majore ale vieţii (atât la nivel individual, cât şi în societate).

Cred că Dumnezeu ne tot spune, chiar de la începuturi şi constat că devine din ce în ce mai limpede, cu fiecare zi, că fragmentele din Povestea Culturală Veche a omenirii, care insuflă îndoială cu privire la existenţa, ori nu, a unei Puteri Supreme în univers sunt, pur şi simplu, inadvertente.

La ora actuală, este în regulă să înlăturăm această învăţătură veche, din povestea curentă; şi să nu ne-o mai relatăm, nici nouă înşine, nici copiilor noştri.

Dumnezeu există.

Să fie clar! Fără urmă de dubiu.

Dumnezeu există.

Deşi sunt unii care consideră că ştiinţa şi spiritualitatea sunt una o antiteză a celeilalte, cea mai măreaţă minte ştiinţifică a timpurilor noastre, Albert Einstein, a afirmat: “Cred în Dumnezeul lui Spinoza, care Se revelează pe Sine, în armonia ordonată a ceea ce există; nu într-un Dumnezeu care se îndeletniceşte cu destinele şi acţiunile fiinţelor umane.”

Se spune că, atunci când a fost întrebat de David Ben-Gurion (principalul fondator şi cel dintâi prim-ministru al Israelului) dacă crede în Dumnezeu, Einstein — care, după cum bine se ştie, a descoperit şi a propus o formulă revoluţionară, la nivel mondial, în termeni de energie şi masă — a convenit că trebuie să existe ceva dincolo de energie.

Ar merita, atunci, să reliefăm: Să fie clar! Fără urmă de eroare. Dumnezeu există.

Albert Einstein a afirmat, de asemenea: “Nu pot să-mi închipui un Dumnezeu ce răsplăteşte şi pedepseşte obiectele creaţiei Sale, ale cărui scopuri sunt modelate după ale noastre — pe scurt, un Dumnezeu care nu este decât o reflexie a fragilităţii omeneşti.”

Ar fi acesta un lucru asupra căruia să fim de acord? Dumnezeu nu a fost făcut după chipul şi asemănarea Omului.

În acest caz, cine sau ce este Dumnezeu?

Iată o analogie ce ar putea să ne conducă înspre răspunsul la această întrebare străveche.

Pe măsură ce omenirea a pătruns mai adânc în secolul 21, ştiinţa medicală a aflat tot mai mult despre ceea ce ea a denumit „celule stem”. Acestea sunt descrise ca fiind celule biologice nediferenţiate, care se pot diferenţia în celule specializate şi se pot diviza pentru a produce şi mai multe celule, de un fel specializat.

Dacă sunt recoltate dintr-un trup omenesc, înainte de a se diferenţia, ele pot fi “convinse”, în laborator, să adopte identitatea specializată a oricărei celule din corpul uman. Aceasta înseamnă că ele pot regenera orice porţiune din realmente orice organ al trupului — de la celule cerebrale, la ţesutul pulmonar, la muşchiul inimii, până la foliculii de păr de pe cap. Fapt care a dus la apariţia unei ramuri cu totul noi a medicinii, sub titulatura largă de nanobiotehnologie.

Care este scopul menţionării tuturor acestor lucruri, în discuţia de faţă?

Dacă “natura” poate face toate acestea, în cadrul extrem de limitat al unui singur corp omenesc, atunci ce ar putea face o picătură din Forţa Primordială ori Esenţa Esenţială, Chintesenţa, în cadrul nemărginit al cosmosului?

Oare celulele stem umane ne arată ceva, la un nivel micro, cu privire la viaţă, la o scară macro? Oare Dumnezeu ar putea fi, într-un anumit sens, celula stem a universului, capabilă să se diferenţieze în oricare dintre multiplele moduri?

Ia în considerare următoarele: Cosmologii ne spun, la ora actuală, că universul nostru ar putea fi — şi, probabil, şi este — doar unul dintr-un număr infinit de asemenea manifestări. Cu alte cuvinte, oricât de impenetrabil de vast am fi presupus că este universul nostru, el ar putea fi doar o fărâmă dintr-un univers de universuri.

Or, pentru a ne exprima altfel, s-ar putea să nu trăim într-un univers, ci într-un multivers.

Din această perspectivă, pământul nostru ar fi un punct infinitezimal într-un sistem solar, care este un punct infinitezimal într-o galaxie, care e un punct infinitezimal într-o secţiune a cosmosului, care e un punct infinitezimal într-un univers, care e un punct infinitezimal într-un multivers, ce este infinit.

Putem persista, atunci, în îndoiala că ar exista “ceva” în spatele, ori la baza, ori la originea acestui magnific multivers? Nu ar fi mai logic să presupunem şi să concluzionăm că există o cauză în spatele efectelor din tărâmul fizic? Şi chiar ar fi într-atât de lipsit de noimă să numim această Cauză Primă: “Dumnezeu”?

Este interesant de remarcat că ştiinţa ne oferă dovezi ale unei inteligenţe extraordinare, prezentă în toate aspectele vieţii, la nivel celular şi chiar la nivel submolecular. Viaţa pare să ştie ce face şi să o facă în mod deliberat, metodic, consecvent şi predictibil. Până şi inconsecvenţa poate fi prevăzută! (vezi principiul incertitudinii, al lui Heisenberg.) [*În mecanica cuantică, chiar şi rezultatul unei măsurători a unui sistem nu este determinist, ci este caracterizat printr-o distribuţie de probabilitate, în care cu cât e mai mare deviaţia standard, cu atât mai multă „incertitudine” se va putea spune că respectiva caracteristică prezintă pentru acel sistem. Extinzând această constatare, dincolo de nivelul subatomic, într-un sens larg, filosofic, s-ar putea spune că „nedeterminarea”/”incertitudinea” nu vizează ininteligibilul, ci „imprevizibilul”, ceea ce scapă interacţiunilor si condiţionărilor repetitive, în limite exact determinate, aspect care nu exclude cauzalitatea, dar asupra căreia cunoaşterea umană trebuie să mai zăbovească, pentru a ajunge la o înţelegere viabilă a Universului şi a legilor care îl guvernează. N. Tr]

De asemenea, ar mai fi înţelegerea, destul de recentă, a ceea ce poartă, în fizica cuantică, denumirea de efectul de observator Conform acestuia, “nimic din ceea ce este observat nu rămâne neafectat de către observator.” [*În ştiinţă, termenul efect de observator se referă la schimbări pe care actul observaţiei le va efectua asupra fenomenului observat. De exemplu, pentru ca noi să „vedem” un electron, trebuie ca un foton să interacţioneze cu el, iar această interacţiune va schimba calea acelui electron. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg este adesea confundat cu „efectul de observator„. Principiul incertitudinii descrie de fapt cât de precis se pot măsura poziţia şi impulsul unei particule, în acelaşi timp — dacă creşte precizia determinării unei mărimi, este afectată precizia în măsurarea celeilalte. Astfel, principiul incertitudinii se ocupă de măsurare, nu de observare. N. Tr.].

Toate acestea, însumate, ne conduc la trei elemente ale „sistemului” pe care îl numim „viaţă”: inteligenţă, plan şi putere. Este greu să privim îndeaproape orice aspect al vieţii, aşa cum îl observăm — fie la nivelul micro, al lumii submoleculare, fie la nivelul macro, al cosmosului — fără a admite că manifestările fizicalităţii sunt, pur şi simplu, complexe, într-un mod prea sofisticat; precum şi alăturate, împletite şi întreţesute, într-un mod prea strâns; de asemenea îmbinate şi interactive, într-un mod prea minunat şi colosal, pentru a fi rezultatul hazardului.

Pare limpede că prezenţa tiparelor vieţii nu este nici „accidentală”, nici „incidentală”, în procesul vieţii înseşi; că inteligenţa şi puterea evidenţiate în tipare reprezintă forţa din spatele acelui proces. Ba mai mult, cu adevărat, Sursa şi Creatorul său.

Sursa: www.theglobalconversation.com

Traducere: Editura For You

Reclame

Mesaj de la Matei – ianuarie 2014

Matthew

Sunt Matei, cu salutări pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe această stație. Solstițiul din luna decembrie a adus un nou aflux puternic de lumină, ca un rămas bun adresat anului care se încheia și un salut vibrant adus noului an. Și cât de meritat este acest salut! De fiecare dată când ați acționat conduși de inspirația sufletului a ceva ce ați considerat a fi doar un gest frumos sau „lucrul corect de făcut” ați adăugat Lumină, lumii voastre.

S-ar putea să doriți să revedeți mesajul în care am menționat câteva dintre numeroasele căi pe care societatea voastră a generat un belșug de lumină. Recunostința pentru nenumăratele contribuții la îmbunătățirea lumii voastre generează o mare cantitate de Lumină. [vedeți mesajul din August 2013]

Da, mai este încă mult de făcut și se va face. Impulsul energiei continuă să întărească forța tuturor gândurilor și sentimentelor, așa că vă repetăm îndrumarea de a nu gândi la lipsuri cu o inimă grea, ci de a vizualiza, în schimb, Pământul într-o lumină alb-aurie, astfel încât această imagine și dorința voastră pentru schimbări benefice să iasă în univers și să se întoarcă cu și mai multă lumină. Chiar dacă anumite minți și inimi închise încearcă să păstreze lucrurile așa cum sunt, schimbările în direcția păcii, cooperării și a resurselor suficiente pentru toți sunt bine așezate pe cale și, cu cât primesc mai multă energie Lumină, cu atât mai repede se vor materializa.

Vă rugăm să continuați să aveți discernământ în legătură cu toate informațiile -€“ inclusiv articolele și materialele transmise prin channeling care apar pe internet. Principalele mijloace mass-media sunt încă în mare măsură controlate și pun accentul pe știri negative și pe scandaluri, este totuși încurajator că din ce în ce mai multe povești despre bunătate, împărțirea resurselor și eforturi locale încununate de succes își găsesc și ele locul la știri.

Reporterii fac parte din majoritatea populației voastre, care nu are nicio idee despre faptul că membrii familiei noastre universale ar împiedica evenimente posibile aflate în discuție a€“ cum ar fi detonarea cu efecte devastatoare, pe zone întinse, a unor focoase nucleare de război în Coreea de Nord sau a posibilă moarte a milioane de oameni, din cauza radiațiilor de la Fukushima. Ei nu știu că Gaia nu dorește ca oceanele să se încălzească atât de mult, încât toată viața din ele să dipară și toate țărmurile să se deplaseze spre interior cu sute de kilometri, așa că nici aceste lucruri nu se vor întâmpla. Majoritatea locuitorilor Pământului nu știu că frecvențele dominante îi fac pe conducătorii naționali să aleagă negocierile în locul războiului, sau că aceste frecvențe susțin discuțiile economice și diplomatice care au loc în spatele scenei și alegerea a milioane de suflete de a trăi ceea ce trebuie, pentru a echilibra alte vieți și a evolua.

Voi însă știți toate acestea, iubită familie, așa că avântați-vă în acest an nou, cu inimile sus și cu gânduri pozitive și continuați să amplificați Lumina în lumea voastră. Voi SUNTEȚI schimbarea pe care o doriți!

Acum vă voi vorbi numai ca Matei. Am rugat-o pe mama să copieze un răspuns la mesajul nostru din luna decembrie. „Mesajul vostru a fost minunat, mai puțin faptul că nu ați vorbit despre faptul că nașterea lui Iisus este motivul acestor sărbători. Cred că sunt deschis la minte și intuitiv, dar ceea ce ați spus despre faptul că Iisus nu a fost crucificat NU este de crezut. Cum poate cineva atât de evoluat ca voi, să nu știe ceva atât de important?

Autorul este unul dintre acei foarte, foarte mulți care cred povestea biblică a crucificării. Cunoașterea la nivel conștient a adevărului pe care îl știți la nivelul sufletului, reprezintă o parte vitală a evoluției și păstrarea cu tărie a credințelor bazate pe ceva fals, împiedică evoluția. De aceea, am simțit că v-ar putea fi de folos să vă spun de ce știu că Biblia diferă, în mod dramatic, de adevăr. Dumnezeu a spus „Da, a venit vremea”, așa că vă voi spune.

Am vorbit întotdeauna pornind de la cunoașterea personală, ca Matei apostolul -€“ aceasta fiind cea mai bine cunoscută dintre viețile mele pe Pământ -€“ și din celelalte mii de alte vieți care au început atunci când puternica energie a Arhanghelului Mihail și-a materializat primul personaj, în acest univers. Cunoașterea cumulată a tuturor personajelor mele îmi permite să vorbesc despre lucruri pe care nu le cunoșteam, în mod conștient, pe parcursul vieții care a devenit cunoscută ca apostolul Matei;  în orice caz, voi face apel la această cunoaștere anume, pentru a vă vorbi despre anii mei petrecuți împreună cu Iisus.

Mama a știut despre acea viață, încă din timpul primelor noastre conversații, cu douăzeci de ani în urmă și, când m-a întrebat dacă voi vorbi vreodată despre ea într-un mesaj, i-am spus că poate, într-o zi, dar că identitatea de apostol nu e importantă. Ce este important e ca informația pe care a primit-o de la mine și de la alții să fie respectată în ea însăși. Cititorii cărților și mesajelor trebuie să știe, intuitiv, adevărul informației și a le oferi îndrumare în a-și asculta, a avea încredere și a-și urma „vocea interioara”, oricând în viață reprezintă unul dintre motivele principale ale colaborării noastre mamă-fiu.

Mulți oameni cred că tot ce este în Biblie este adevărat, deoarece au fost învățați că acesta e „cuvântul lui Dumnezeu”, scris de indivizi inspirați de Dumnezeu. Nu e așa. Numeroasele părți eronate din Biblie includ greșeli de traducere ale scrierilor aramaice și grecești una fiind „pruncul din iesle” alături de modificările aduse textului de către traducători, pentru a le face conforme credințelor lor personale. Acestora li s-au adăugat multe altele din traduceri ulterioare; în orice caz, cele mai importante devieri de la scrierile autentice sunt omisiunile și adăugirile menite, în mod deliberat, să înșele.

Părți din vechiul testament provin de la primii conducători ai bisericii și statului. Oamenii aveau atunci o relație mai apropiată cu Dumnezeu și, pentru a face populația să se conformeze dorințelor de control și avere ale conducătorilor, trebuia ca ei să fie îndepărtați de Dumnezeu. Conducătorii au închipuit un Dumnezeu mânios și înfricoșător, care le spunea unora dintre oameni că alți oameni le sunt dușmani și să meargă și să-i omoare; un Dumnezeu care îi spunea unui tata să își ucidă fiul, ca dovadă de supunere în fața poruncilor Sale.

Pe parcursul secolelor următoare, conducători ai bisericii catolice au scris reguli religioase, pe care le-au numit „legile lui Dumnezeu”, astfel încât să își poată consolida controlul asupra maselor și să dobândească averi și mai mari. Pentru a depărta oamenii de Dumnezeu, ei au adăugat un nivel intermediar de sfinți și, pentru a se înălța pe sine, au instituit infaibilitatea papală și au stabilit Vaticanul ca stat independent. Au inventat o imaculată concepție prin care a fost concepută Maria și au făcut-o pe aceasta, mamă virgină a lui Iisus, pentru a convinge masele că el era „numai fiul lui Dumnezeu”.

Vă voi spune de unde a venit Iisus. Sufletul care s-a întrupat eoni mai târziu că Iisus își avea originile în tărâmul Christic, tărâmul cosmic cel mai aproape de Creator, unde au căpătat ființă primele suflete – arhanghelii. La un moment dat, aceștia au realizat următorul tărâm angelic și zeii și zeițele supreme. Acestor suflete li s-a dat de ales între a rămâne esența energiei pure, iubire-lumină, a Creatorului – aceasta a fost alegerea Ființei Supreme a acestui univers, pe care mulți o numesc Dumnezeu – și a se încarna. Unul dintre sufletele care a ales ultima variantă este cel cunoscut în acest univers ca Sananda. Acest suflet a avut vieți în civilizații din întregul cosmos și este „părintele” – sau, mai bine spus, sufletul cumulat al persoanei cunoscute ca Iisus.

Pentru a continua cu Biblia, mare parte din informația ei înșelătoare îi este atribuită celor patru apostoli, cărora, undeva pe parcurs, li s-a acordat statutul de sfinți. Unii învățați cred că Luca și cu mine am copiat părți din ceea ce a scris Marcu în evanghelia sa și le-am adăugat evangheliilor noastre. Sunt curios însă, de ce l-au lăsat deoparte pe Ioan – minciunile sfruntate care au fost incluse în evangheliile noastre au fost incluse și în a lui. Unele versiuni moderne ale Bibliei au renunțat oricum la sfințenia noastră; în orice caz, vechea ediție King James, a mamei mele, cuprinde o evanghelie după sfântul Matei și mama mă va ajuta, prin copierea pasajelor pe care le voi cere.

În primul rând însă, Îi voi descrie pe Iisus și pe Maria Magdalena, astfel încât să puteți să vi-I imaginați, atunci când vă vorbesc despre ei. Iisus era deschis, nu atât de vioi ca Maria, dar având întotdeauna un temperament plăcut. El era ceea ce aș numi o figură impunătoare – mai înalt decât majoritatea bărbaților, dar suplu, puternic și musculos, cu spatele drept. Pielea lui deschisă era bronzată de ani de soare și ochii cenușii aveau câteodată luciri albastre, părul îi era castaniu, deschis și lung, după cum se purta, dar își păstra barba și mustață foarte bine îngrijite.

Maria era o tânără femeie grațioasă, foarte drăguță și deosebit de atrăgătoare. Ea era micuță, blondă și avea niște ochi căprui strălucitori și părul castaniu, lăsat pe umeri.

Amândoi erau născuți în familii respectate, din clasa de sus, inteligenți, bine educați pentru acele timpuri și au fost foarte buni prieteni, cu mulți ani înainte de a se căsători. Au avut o familie mare, fericită și, după o viață lungă și împlinită, și-au părăsit trupurile și au trecut mai departe, la vieți puse în serviciul lui Dumnezeu, în alte locuri din acest univers; în orice caz, puterea energiei lor Iubire-Lumină este de-a pururi cu sufletele de pe Pământ, ca și de oriunde altundeva.

Dar, am luat-o înaintea mea și mult înaintea evangheliei Sf. Matei. În tinerețe, am început să țin un jurnal al întâlnirilor mele interesante și, asemenea notelor mele dinainte de a-l întâlni pe Iisus, acest jurnal era menit să îmi servească numai mie, ca referință și lectură plăcută la bătrânețe.

Înregistrările mele nu au început cu descendența de la Abraham la Iosif, tatăl lui Iisus, dar, din moment ce evanghelia Sf. Matei începe așa, voi vorbi despre asta. Câteva luni după ce L-am întâlnit pe Iisus, genealogia lui mi-a fost arătată de un om care o copiase de la cineva, care o copiase de la altcineva și așa mai departe. Am pus în jurnal, lista pe care am copiat-o, cu notă că mi s-a spus că autenticitatea ei nu a putut fi verificată. Nu era o societate cu prea multă știință de carte și era de la sine înțeles că, deseori, informațiile erau înfrumusețate sau detaliile erau uitate de diverșii povestitori succesivi. Cu toate acestea, ele au devenit „istorie” biblică.

În continuare Sf. Matei spune: ”Iar nașterea lui Iisus Christos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif și, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.” …” Și fără să o fi cunoscut-o Iosif pe ea, Maria a născut pe Fiul sau Cel Unul-Născut, Căruia i-a pus numele Iisus ” Nimic din toate astea nu era în notițele mele – și de ce ar fi? Nu L-am întâlnit pe Iisus decât mulți ani mai târziu – și nici el, nici părinții lui nu mi-au spus niciodată nimic de felul ăsta. În orice caz, informația mi-a fost atribuită mie și a fost scrisă în același fel în alte evanghelii, pentru a susține versiunea bisericii catolice, referitoare la nașterea lui Iisus.

Mai mult decât atât, toate notele mele erau legate de Emmanuel, așa cum îi spuneau toți. Nu știu de ce s-a hotărât în Biblie ca numele lui să fie Iisus – și e ciudat sau o scăpare, că acest lucru a rămas totuși scris într-un verset: ”și vor chema numele Lui: Emmanuel”.  Dar, pentru că voi Îl știți ca Iisus, m-am referit mereu la El cu acest nume.

Erau vremuri cu adevărat dure și crude. Uciderea nou născuților și sugarilor de sex bărbătesc este însă adevărată, nu am notat asta în jurnalul meu – și la fel și fuga familiei lui Iisus în Egipt și întoarcerea în țara natală, atunci când lucrurile au fost sigure. Am notat ce mi-au spus în legătură cu experiențele lor de atunci, ca și alte evenimente importante ale familiei, pe parcursul multor seri plăcute petrecute împreună cu Iisus, cu frații și părinții Săi. Maria Magdalena era și ea deseori acolo și conversațiile erau foarte vii. Vorbeam în aramaică, trecând ocazional la greacă, pentru a găsi o exprimare mai potrivită și se râdea mult, pentru că nu discutăm întotdeauna chestiuni serioase. Iisus asculta cu atenție pe oricine vorbea și de multe ori i-am văzut ochii strălucind, când Maria discută cu aprindere despre un lucru sau altul.

Fiind profesor cu jumătate de normă, al elevilor din școala elementară sau avansați -“ atunci nu există termenul de meditator – cel mai aproape de meseria de colectare a taxelor am fost atunci când L-am întâlnit pe Iisus pe o stradă unde oamenii erau foarte ocupați cu tabele de socoteli și colectare. L-am recunoscut dintr-un mic grup cu care mă întâlnisem din întâmplare, cu o seară în urmă, așa că L-am salutat și El m-a invitat să Îl însoțesc, ceea ce am făcut și am mers și am discutat împreună. Așa am ajuns să scriu despre întâlnirea noastră, ca și despre faptul că am descoperit că ne plăceau amândurora sporturile, că aveam o cunoștință comună și că Iisus a spus că începuse de curând să vorbească în public. Acesta este punctul din jurnalul meu, în care au început notele despre prietenia noastră și am scris despre asta la persoana întâi – era experiența mea.

În orice caz, conform Sf. Matei :”Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, pe numele Matei și i-a zis acestuia: Vino după mine. Și sculându-se, a mers după El.”  Evident că nu i-a dat prin cap celui care mi-a schimbat notițele că oamenii ar putea să găsească bizar faptul că Matei ar putea să scrie atât de ciudat de puțin despre experiența care i-a schimbat viața și este foarte curios ca întâlnirea noastră să aibă loc după „predica de pe munte”, pe care „eu” am descris-o în evanghelie. Asta explică însă de ce sunt perceput ca fiind vameșul care a devenit discipol.

Iisus nu ne numea discipoli. După ce a devenit cunoscut pentru învățăturile sale, unii din Sinedriu au început să se refere la oamenii care participau la întâlnirile la care vorbea el, ca fiind „discipolii sai”. Cât despre cei doisprezece enumerați în Biblie, Iisus ne-a întâlnit pe fiecare dintre noi în călătoriile Sale în jurul Mării Galileii și ne-am împrietenit, însă el nu a cerut nimănui să renunțe la mijloacele sale de subzistență și să îl „urmeze”. Am avut norocul să locuiesc aproape de el, ceea ce mi-a permis să mă bucur de compania lui, mult mai des decât aveau timp să o facă ceilalți „discipoli”.

Conform Sf.Matei: ”Pe acești doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor și zicând: …Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i …” Toate astea ne-au înzestrat cu capacități pe care nu le aveam niciunul dintre noi! Noi cunoșteam însă capacitățile lui Iisus și modul în care le dobândise, așa că atunci când am ieșit cu barca, nu aveam niciun motiv să scriu în jurnal că „ne-am minunat” că „vânturile și marea chiar, îi dau ascultare!” și nu am făcut-o.

În evanghelie, după ce Iisus a întâlnit doi bărbați „demonizati”, a scos demonii pe care i-a trimis într-o turmă de porci, care „s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă”…”Si iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și văzându-l, L-au rugat să treacă din hotarele lor.”  După cum mi-a relatat Iisus, incidentul, după ce a scos la lumină entitățile care chinuiau mințile bărbaților, el și-a continuat calea singur, până când ne-am întâlnit și așa mi-am notat eu lucrurile.

Versiunea din evanghelie, a celor patruzeci de zile petrecute de Iisus în pustiu, atunci când a refuzat să fie ispitit de diavol, reprezintă o dezvoltare groaznică a unei note scurte din jurnalul meu: lui Iisus îi plăcea să petreacă timp în singurătate cu Natura, unde putea vorbi cu Dumnezeu fără să fie deranjat și, asemenea celorlalți care Îl cunoșteau bine, onoram acest lucru, păstrând distanța.

Ceea ce a devenit cunoscut drept „predica de pe munte” este compilatia cuiva pornind de la numeroasele mele note legate de mici întâlniri în care vorbea Iisus, oamenii puneau întrebări și El răspundea – era foarte multă interacțiune la început. Dar, pe măsură ce învățăturile lui se răspândeau și mulțimea creștea, oamenii ascultau fără să întrerupă și El vorbea despre multe dintre lucrurile care au devenit „predică”. Eu nu am numit-o așa. Iisus nu era un predicator, era un profesor pasionat de împărtășirea cunoașterii sale. El știa că asta îi era menirea – și asta era marea diferență dintre El și toți ceilalți – mintea lui conștientă era conectată în permanență cu sufletul și El trăia în consecință.

Predica păstrează mult din înțelepciunea și iluminarea Lui și desigur că asta mă bucură, dar ea nu include unele dintre cele mai importante învățături notate în jurnalul meu, cum ar fi scopul vieților multiple, inseparabilitatea tuturor sufletelor, faptul că Dumnezeu este tot ceea ce există în lume – toți oamenii, animalele, plantele, apele, aerul și pământul sunt părți ale Lui și Îi sunt sfinte. Iisus nu ținea niciun fel de notițe în legătură cu învățăturile sale și era bucuros că făceam eu asta.

Dar din evanghelie a fost scos orice ar fi putut să submineze autoritatea conducătorilor corupți existent în conținutul jurnalelor mele și majoritatea lucrurilor din ea nu provin din notițele mele. Nu L-am auzit niciodată pe Iisus să spună cuiva că „va fi vrednic de gheena focului” sau că „cine o va lua pe cea lăsată săvârșește adulter”. El vorbea despre modul în care gândurile și faptele dumnezeiești sunt benefice pentru viață și nu despre comportamente „rușinoase” – ceea ce ar fi însemnat să judece, iar asta era contrar a ceea ce le spunea el, oamenilor: „Nu judecăți ca să nu fiți judecăți.” Nu L-am auzit niciodată vorbind despre iertarea păcatelor – el spunea că „păcatul” era o greșeală ca valoare sau faptă și le-a vorbit de multe ori, celor care îl ascultau, despre importanța iertării. El nu avea cum să spună: „ Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.” – asta ar fi fost cu totul împotriva învățăturilor sale.

Parabolele” sună ca și cum Iisus ar fi vorbit la mânie – niciodată pe parcursul nenumăratelor întâlniri la care am participat, mici sau mari, nu a făcut asta. Și contrar parabolelor, el vorbea direct și clar, astfel încât ascultătorii să poată înțelege – dorea să ilumineze nu să încurce. Este un noroc – sau mai degrabă lipsa înțelegerii a ceea ce dorea el să spună – că aceia care au modificat atât de mult notele mele, au lăsat totuși „Voi sunteți Lumina lumii”, „ Așa să lumineze Lumina voastră înaintea oamenilor” …și multe alte referiri ale sale la Lumină.

Pentru a scoate în evidență toate disparitățile dintre notele mele și evanghelie, ar trebui să comentez întregul text, dar cele mai importante adăugiri sunt „cina cea de taină”, crucificarea și învierea lui Iisus. Este posibil ca povestea cinei să fi pornit de la notițele mele în legătură cu una dintre puținele dați în care Iisus și noi toți doisprezece ne-am aflat împreună, în același loc și am avut o minunată masă festivă. Asta a fost după ce s-a căsătorit cu Măria Magdalena și era și ea acolo, dar s-a întâmplat cu multe luni înainte de momentul în care se pretinde că avut loc crucificarea. Iisus nu a făcut nicio ceremonie de felul celei care, ulterior, a fost cunoscută sub numele de „sfânta împărtășanie”, nici nu a spus „adevarat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde” – de altfel, tot ce e scris începând din acest punct este o minciună inventată.

Luni de zile mai târziu, am notat discuția pe care am auzit-o între doi oameni, lângă templu: Sinedriul se gândea că, dacă L-ar crucifica pe Iisus, L-ar transforma într-un martir și ar da putere învățăturilor Lui, așa că s-au hotărât să Îl biciuiască și să Îl dea afară din țară – ceea ce L-ar fi discreditat în ochii oamenilor, care apoi L-ar fi uitat repede.

Când i-am spus asta lui Iisus, El a spus că nu putea evita bătaia și exilul – după cum mi-am notat eu în jurnal, am intuit că El simțea că era important să lase lucrurile să se întâmple așa. Așa a și fost și, la scurt timp după asta, El și Maria Magdalena au plecat în orientul îndepărtat, unde știa că vor fi bineveniți. În câteva dintre discuțiile noastre de început, El mi-a povestit despre anii tinereții petrecuți acolo, unde a învățat de la maeștri cum să facă ceea ce biblia numește „miracole” – dar, după cum le-a spus Iisus, mulțimilor, tot ce putea El să facă, puteau și ei.

Am păstrat legătura de-a lungul anilor, prin scrisori ocazionale și, atunci când primeam una de la el, o puneam în jurnal – se adunaseră câteva zeci. În căutare de elevi noi, a trebuit să mă mut din când în când, ceea ce mi-a oferit numeroase ocazii să întâlnesc oameni care auziseră că Îl cunoșteam pe Iisus și doreau să afle despre învățăturile Lui. Din când în când, mă mai întâlneam cu Luca, care avea câteodată noutăți despre unul sau altul dintre „discipoli”, dar legătura noastră comună era Iisus și, după ce El a plecat, a fost normal să ne continuăm fiecare drumul, separat.

După moartea mea, la o vârstă înaintată, hangiul a vândut cufărul în care îmi țineam jurnalele. În cele din urmă, ele au căzut în mâinile cuiva din guvern și, înainte de a fi arse, au condus la Evanghelia după Sf. Matei.

Ceea ce v-am spus nu atenuează cu o iotă puterea lui Iisus sau a învățăturilor Sale corecte! Adevărul vieții Lui – a avut soție și copii și a avut dorințe, idei, speranțe, prieteni, opoziție, dezamăgiri, supărări și vremuri fericite, ca orice alt om – îi onorează chiar mai mult învățăturile, decât pretenția falsă a religiei că el era „singurul fiu al lui Dumnezeu”.

Și în același timp, nimic din ceea ce am spus nu înseamnă că oamenii care cred că biblia este Cuvântul lui Dumnezeu sunt în vreun fel mai puțin buni în inima lor – au fost numai dezinformați. Fiecare suflet are propria călătorie în lumina adevărului și nu există limite de timp – viața sufletului este eternă. Dacă persoanele pe care le iubiți din suflet nu se află pe aceeași cale cu voi, continuați-vă cu încredere calea și respectați dreptul lor divin de a și-o alege pe a lor.

Și acum, preaiubită familie Pământeană, vă vorbesc din nou din partea noastră, a tuturor celor de pe acesta stație. În fiecare clipă suntem alături de voi, în spirit și în iubire necondiționată.

IUBIRE și PACE

Suzanne Ward

suzy@matthewbooks.com

www.editura-foryou.ro

 

Iisus prin John: O schimbare enormă în conștiența voastră tocmai ce a avut loc

Sananda,Iisus

de John Smallman, 11.01.2013 – Jesus Through John

Viața este este o oportunitate de aur, este o invitație de la Tatăl nostru Dumnezeu de a participa etern în procesul de creație divin, este o invitație pe care toate ființele conștiente o acceptă – instantaneu. Aceia dintre voi care în planul Pământului aleg să experimenteze o stare de existență ireală, separat de Sursa voastră divină, prin imaginarea iluziei și apoi suportând-o. Se pare că s-a petrecut de eoni, dar aceasta este o parte a iluziei pe care voi o numiți timp. Toți copiii lui Dumnezeu sunt ființe cu o imensă putere, o putere care este complet inimaginabilă pentru voi în starea de conștiință sever restricționată pe care ați ales-o pentru voi înșivă. Când ați intrat în această stare a fost în adevăr, dar pentru o clipă, dar cu intenția voastră colectivă de a stabili o linie temporală extrem de lungă oferindu-vă opțiuni nenumărate de a găsi calea voastră de a ieși din aceasta și a ajunge acasă la Tatăl nostru.

De-a lungul eonilor voi ați urmat multe căi în timp ce ați căutat drumul înapoi spre starea naturală de uniune cu Dumnezeu. Drumul pe care voi de abia l-ați terminat va adus foarte aproape, și energiile erei curente, Noua Eră în care de abia ați intrat, vă va permite să vă desăvârșiți călătoria și să veniți acasă întâmpinați ca un erou binevenit. Eonii petrecuți în iluzie au fost haotici și confuzi pentru voi, cum ați uitat unii de alții, gândind că voi sunteți ființe individuale care se întrec pentru un premiu pe care doar unul îl poate câștiga, când în fapt voi toți sunteți unu și toți veți câștiga premiul de sosire acasă în timp ce cooperați împreună pentru desăvârșirea călătoriei voastre.

Noua energie care vă înconjoară este în fapt energia antică care a fost tot timpul disponibilă dar pe care ați ascuns-o de voi în determinarea voastră de a trăi și experimenta viața ca persoane robuste și separate. Pentru că nu ați fost conștienți de acestea de atâta timp memoria voastră despre aceasta a fost aproape complet ștearsă, și acum, când le-ați redescoperit, ele par noi și de neimaginat. Ele sunt energia Iubirii în multele ei forme tentante de care deveniți tot mai conștienți în timp ce vă angrenați în acestea și eliberați energiile egotice centrate pe sine, nereale, dureroase și ineficiente.

O schimbare enormă în conștiența voastră tocmai ce a avut loc și atracția câmpului energetic divin ce vă înconjoară a devenit irezistibilă. Această schimbare a fost punctul de cotitură, punctul de la care ați ales să vă angajați încă o dată cu câmpul de energie creativă al Tatălui vostru care sprijină toate formele de viață conștiente etern. Implicarea în aceasta este un act de dăruire și acceptare unul cu altul ca unul atotputernic, în loc să vă vedeți ca o ființă individuală total lipsită de putere. Văzând că toți sunt unu este imposibil pentru voi să continuați jocul separării și abandonului care va acaparat atâtea vieți. Realizarea că ceea ce gândiți, spuneți sau faceți îi afectează pe toți ceilalți a condus acest punct foarte clar acasă, și de aceea ați luat decizia de a onora și accepta pe toți ceilalți ca aspecte divine ale voastre, deoarece asta sunt cu siguranță, și ați ales să lucrați împreună cu dragoste de la acest punct încolo până  când veți încheia călătoria voastră către casă.

Câmpul divin al Iubirii v-a înconjurat întotdeauna, dar acum l-ați recunoscut, v-ați angajat în acesta, și ați descoperit cât de bine vă face să vă simțiți. Această senzație de a fi iubit, acceptat și de o inestimabilă valoare alungă toate senzațiile trecute de nepotrivire și inutilitate pe care le-ați hrănit și suportat de prea mult timp, și vă permite să recunoașteți unul în altul aspectul divinității eterne care este dreptul vostru din naștere și moștenirea eternă.

De acum încolo călătoria voastră spre casă este o aventură colectivă, și doar așa poate avea succes.

Fratele vostru iubitor, Iisus.

Sursa: Jesus Through John

Declarația Libertății Omului

Arhanghelul Mihail prin Steve Beckow

Fiecare ființă este un suflet divin și etern trăind într-un corp temporal. Fiecare ființă a fost vie înainte de naștere și va trăi după moarte.

Fiecare suflet intră în viața fizică în scop de experiență și educație, acesta poate, în decursul a multe vieți, să învețe adevărata sa identitate ca parte a Divinului.

Viața însăși este un proces constant de evoluție spirituală și dezvăluire, bazat pe liberă alegere, care continuă atâta timp până când realizăm adevărata noastră natură și ne întoarcem la Divinul din care am venit.

Nici un suflet nu intră în viață pentru a servi pe altul, excepție prin alegere, dar pentru a servi propriului scop și a Divinului din care a venit.

Întreaga viață este guvernată de legi naturale și universale care preced și sunt peste legile umanității. Aceste legi, ca legea karmei, legea atracției și legea liberului arbitru, sunt decretate de Dumnezeu pentru a ordona existența și a ajuta fiecare persoană pentru ași atinge scopul vieții.

Nici un guvern nu poate sau ar trebui să nu supraviețuiască, care își trage existența sa din executarea supuneri oamenilor săi sau care neagă drepturile și libertățile lor de bază.

Viața este o deplasare de la o existență la alta, în locuri variate prin univers și în alte universuri și dimensiuni ale existenței. Noi nu suntem singuri în univers ci îl împărțim cu alte civilizații, majoritatea dintre ele iubitoare de pace, dintre care mulți sunt mai avansați decât suntem noi, unii dintre ei pot fi văzuți cu ochii noștri și alții nu.

Evidența celor cinci simțuri ale noastre nu este arbitrul final al existenței. Oamenii sunt entități spirituale precum și fizice și partea spirituală a vieții o transcede pe cea fizică. Dumnezeu este un Spirit și piatra de încercare finală a Adevărului Divin nu este fizică ci spirituală. Adevărul trebuie găsit în ea.

Dumnezeu este unul și, din această cauză sufletele sunt unul. Ele formează o unitate. Ele sunt menite să trăiască în pace și armonie împreună într-o „unitate comună” sau comunitate. Utilizarea forței pentru soluționarea problemelor funcționează împotriva legilor naturale. Fiecare persoană ar trebui să aibă dreptul să conducă afacerile lui sau ale ei fără utilizarea forței, atâta timp cât alegerile lui sa ale ei nu dăuneze altuia.

Nici o persoană nu trebuie să fie forțată să se căsătorească împotriva voinței lui sau ei. Nici o femei nu trebuie să fie forțată să aibă sau să nu aibă copii, împotriva voinței ei. Nici o persoană nu trebuie să fie forțată să dețină sau să nu dețină opinii sau venerare într-o manieră contrară alegerii lui sau ei. Nimic vital pentru existență nu trebuie restricționat de la altul dacă este în puterea comunității să ofere.

Fiecare persoană să păstreze abilitatea de a gândi, vorbi și acționa așa cum aleg, atâta timp cât ei nu dăunează altuia. Fiecare persoană are dreptul să aleagă, să studieze și să practice educația și cariera la alegerea sa fără ingerințe, cu condiția ca să nu dăuneze altcuiva.

Nimeni nu are dreptul să ucidă pe altcineva. Nimeni nu are dreptul să fure de la altcineva. Nimeni nu are dreptul să forțeze el însuți pe un altul în orice fel.

Orice guvern care dăunează cetățenilor săi, îi privează de proprietățile lor sau de drepturile lor fără consimțământul lor, sau realizează războaie asupra vecinilor săi, nu contează cum este denaturată situația, și-a pierdut legitimitatea. Nici un guvern nu poate guverna fără consimțământul oamenilor săi. Toate guvernele au sarcina de a veghea la bunăstarea cetățenilor săi. Orice guvern ce forțează cetățenii săi să vegheze la propria lor bunăstare fără a da atenție la a lor și-a pierdut legitimitatea.

Bărbații și femeile sunt meniți să trăiască vieți împlinite, la libera dorință, oriunde doresc și în condițiile pe care le doresc, asigurând că alegerile lor nu dăunează altuia și sunt omenește realizabile.

Copiii sunt meniți să trăiască vieți sub protecția benefică a tuturor, fără exploatare, cu acces neîngrădit la necesitățile vieții, educație și îngrijirea sănătății.

Toate formele de exploatare, opresiune și persecutare se petrec împotriva dreptului universal și natural. Toate neînțelegerile sunt destinate să fie rezolvate amiabil.

Orice lege umană care funcționează împotriva dreptului natural și universal este invalidă și nu trebuie să dăinuiască. Legiferarea sau forțarea legii umane care funcționează împotriva dreptului natural și universal aduc consecințe de care nu pot scăpa, în această viață sau în alta. În timp ce unul poate scăpa de justiția lumească, nu scapă de justiția divină.

Toate rezultatele sunt pentru gloria măreață a lui Dumnezeu și pentru Dumnezeul la care ne uităm pentru împlinirea nevoilor noastre și pentru iubire, pace și ințelepciune. Așa să fie. Aum/Amin

the2012scenario.com

soundofheart.com/galacticfreepress/

Nor de etichete