„Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘mama pamant’

Energiile cosmice din calendarul Tzolkin

pamant

de Elena Cociș

Dragii mei,

Astăzi (n.tr. 17.11.2016), la început de trecenă, îmi lansez în lumile mele interioare un proiect nou. Deocamdată nu îl voi descrie și nu o să vă spun mare lucru despre ceea ce intenționez pentru viitor, dar știu că este momentul cel mai potrivit pentru a căuta noi forme de dialog cu studenții și cu cititorii mei. Mă tot gândesc cum să fac să pot fi de folos celor ce sunt interesați să audă ceea ce eu am de spus sau celor ce se pot inspira din cunoașterea și experiența mea. În linii mari, despre asta este vorba în proiectul meu pentru următoarea perioadă de timp, asta mă frământă și mă îndeamnă să aduc Noul și în dialogul meu cu voi toți. Vom vedea împreună cum vor decurge lucrurile, cum se va manifesta această intenție pe care astăzi o mărturisesc.

O să vă spun în cele ce urmează câteva aspecte despre energiile care vin înspre noi în următoarele 13 zile, perioadă de timp numită trecenă în calendarul mayaș. Trecena, pentru cei care nu știu încă, este un tipar de timp asemenea unei luni din calendarul gregorian. Iată despre ce ne vorbește înțelepciunea mayașă.

Suntem la începutul unei trecene în care energiile cosmice ne aduc pe pământ iubirea și protecția, susținerea și îndrumarea Marelui Spirit Creator. Când spun IUBIRE mă refer la acea simțire/trăire căreia i-a venit vremea să o putem descoperi în adevărata sa esență.

Energia care începe să curgă astăzi ne învață care sunt abilitățile, calitățile de care avem nevoie pentru a atinge cele mai înalte culmi ale conștiinței. Pentru a atinge acest nivel de cunoaștere ni se amintește în primul rând că cel mai important lucru pentru noi acum este renunțarea la un vechi, la orice paradigmă de gândire care nu mai este sustenabilă, care pur și simplu ne încurcă în desfășurarea vieții de zi cu zi. Viața întotdeauna ne arată ce funcționează și ce nu, ne spune clar unde trebuie să producem schimbarea, în ce aspect, în ce domeniu și în ce fel.

Dialogul zilnic care marchează acest interval de 13 zile are loc între două puteri cerești – dintre care una simbolizează protecție Divină, Mâna lui Dumnezeu, iar cealaltă susține pentru noi energia pe care aș numi-o eliberarea supremă. Aceste două ființe de lumina ne ajuta să ne înțelegem monumentul pe care-l parcurgem și să valorificăm – la cel mai înalt nivel – oportunitatea ce se deschide acum pentru noi.

Pentru a-și împlini misiunea, îngerul (MANIK) care supraveghează fluxul energiilor din acest interval pogoară pe Pământ însoțit de un sobor de 12 maeștrii ai luminii – ce pot fi numiți vindecători sau profesori, șamani sau preoți… – depinde de ce definiții rulează cel mai clar în dicționarul nostru interior. Fiecare dintre acești învățători cosmici, veniți din cele mai înalte dimensiuni ale conștiinței (din dimensiunea Tzolkin) va susține câte o energie-calitate care va contribui la clarificarea atitudinii și la redefinirea drumului fiecăruia dintre noi care își dorește cu adevărat să meargă mai departe pe Spirala Înălțării.

Hai să vedem pe scurt ce tip de energie susține fiecare dintre cei 12 – pe care i-aș numi sugestiv „Apostoli” – în următoarea perioadă de 13 zile, începând cu ziua de azi (este vorba deci despre perioada 17-29 noiembrie):

  Să începem cu începutul. Astăzi este ziua conducătorului, a celui care își asumă responsabilitatea bunei desfășurări a unui Program Cosmic ce reprezintă Voia Divină, este ziua în care sosește dirijorul, maestrul absolut al acestei desfășurări de virtuți Divine cu care suntem invitați să cooperăm, de la care suntem chemați să învățăm. Este deci prezent alături de noi cel numit Manik, Mâna Creatoare, energia potențialului divin, cel ce știe totul despre Plan, cel ce înfăptuiește Voia Divină și revarsă pe Pământ din izvorul cunoașterii celor din înalturi.

Apoi, sosesc în ordine, zi după zi, noi și noi energii care sunt dăruite de puteri cerești care susțin împreună experiențele din viața celui ce este pregătit să audă și să vadă dincolo de realitatea fizică. Munca în echipă a celor 13 arhetipuri/simboluri cosmice fac din Planul Divin o realitate concretă, o cale de creștere spirituală.

      Lamat, cel ce este responsabil cu aranjarea pieselor de șah pe scena realității lumii fizice, acolo unde este dualitatea, a acelei dimensiuni în care am venit să explorăm materia, ne arată că viața noastră pământeană este conectată la câmpul de abundență și că orice energie al lipsei ne ține ancorați în trecut, în vremea în care încă ne mai credeam alungați din Rai. Putem înțelege de la Lamat că viața pământeană nu înseamnă lipsă și suferință? Putem înțelege că noi am inventat aceste iluzii? Hai să vedem ce efect poate avea asupra vieții noastre dacă măcar pentru 13 zile renunțăm la a crede că ne lipsește ceva, dacă trecem la recunoștință și apreciere pentru tot ceea ce Universul ne-a dăruit, pentru fiecare experiență prin care trecem, indiferent cum ar fi ea, cum ar numi-o sau ar cataloga-o mintea noastră duală.

      Pe tonul 3 vine Muluc este simbolul apei. Energia lui ne va învăța lecția unimii, ne va arăta ceea ce înseamnă Trinitate, ne va arăta drumul spre următoarea dimensiune a conștiinței. Este evident ca această dorință a sufletului, de a merge mai departe și mai departe, nu poate fi împlinită decât dacă conștiința noastră devine limpede precum apa din zbor, decât dacă urmăm exemplul apei pe care nu o poate opri din drumul său niciun fel de obstacol – apa taie muntele două, își urmează cursul indiferent de ceea ce găsește în drumul ei. Pentru apă nu există scuze sau context nefavorabil – găsește soluții și își urmează cursul. Putem învăța aceste simplu lucru? Putem înțelege mesajul acestui simbol?

      Marele Preot cosmic, numit OK, face parte din această uimitoare echipă și vine alături de ceilalți ca să ne amintească că stabilitatea (tonul 4) este cea care poate susține orice proiect, inclusiv Programul Existențial din această întrupare. Dar, tot el ne spune și că această stabilitate nu se poate menține dacă mai suntem bântuiți de dubiu, de nesiguranță, de neîncredere în noi înșine și în legea Divină. Ok este cel ce stă la pragul dintre lumi și ne spune dacă suntem sau nu pregătiți pentru a merge mai departe, dacă avem calitățile și vibrația viitorului nivel al existenței. În această trecenă vine să ne arate ce calități avem nevoie pentru a ne dobândi stabilitatea, sustenabilitatea, dezvoltarea durabilă, drumul spre eternitate. Puneți-vă întrebarea: care dintre aspectele vieții sau dintre calitățile dobândite le-ați lua cu voi în eternitate? Este ceva care ați abandona??? Bravo, atunci faceți-o, nu mai amânați. Schimbați ceea ce nu preferați în ceea ce vă doriți, eliberați balastul, faceți curățenie printre „calități”, păstrați ce este autentic și de folos și eliberați locul ocupat de false virtuți.

      Un alt membru al echipei, Chuen, a fost trimis ca să ne arate că putem face tot ceea ce inima noastră o cere, că nimic și nimeni nu poate opri fluxul cosmic al simțirii și al trăirii noastre, că noi suntem singurii care putem decide în orice moment al vieții ceea ce este bun și potrivit pentru noi, că putem crea tot ceea ce ne dorim. Cei care mai lasă activ sistemul de scuze, ca și cei care mai stau conectați cu energia victimizării au cea mai buna ocazie să intre conștient într-un proces de vindecare accelerată ca să-i poată prinde repede din urmă pe cei care au scăpat din această majoră iluzie. Nu exista conștiință întrupată care să poată fi „legal” împiedicată să-și împlinească misiunea; nimeni și în niciun fel nu poate face asta. Dacă ne ocupăm locul de împărat/împărăteasă al propriului nostru regat, putem face și crea tot ceea ce este mai bun și mai potrivit pentru viața noastră, chiar putem! Avem tot ceea ne trebuie pentru asta! Cei care cred mai puțin de atât, cei care se simt neputincioși, sunt aceia măcinați de neîncredere în propriile forțe și care nu au reușit încă să includă în ființa lor toate experiențele acumulate de-a lungul existenței.

      Eb, Drumul, ne aduce de această dată energia mișcării, susține mersul înainte spre vindecare și împlinire, spre eliberare din tiparele învechite care nu ne mai sunt de folos. Eb înseamnă drum asumat, cale evolutivă, claritate, determinare, direcție, scop, recunoașterea liniei de timp pe care ne-am ales-o.

      O altă energie de o valoare inestimabilă este cea susținută de Ben, cel care dezvăluie simbolul saltului cuantic în conștiința. În acest interval de timp la care mă refer acest simbol are o valoare accentuată pentru că se află pe un ton (7, misteriosul și misticul 7) care ne vorbește despre uniunea sacră, despre misterul vieții și despre ceea ce înseamnă proiectul Pământ.

      Ix, Jaguarul este acea putere cosmică care menține echilibrul perfect pentru cei ce urmează calea vindecării – tonul 8. Jaguarul este călătorul dintre luni, cel ce unește cerul cu pământul, cel ce scoate la lumină onestitatea, autenticitatea, creativitatea în căutarea celor mai potrivite căi și mijloace prin care se eliberăm sentimentele reprimate, energiile înghețate și pietrificate, legăturile nesănătoase cu orice persoană, eveniment sau context. Echilibru înseamnă onorare, recunoștință, integrare, egalitate părților componente, experiențe asumate.

      Men, cel ce susține calitățile Vulturului, vine de această dată și completează evantaiul energiilor cosmice cu puterea înțelepciunii, a acelei calități care înseamnă determinare pentru urmarea drumului ales, incoruptibilitate, clarviziune și manifestare conștientă a Liberului Arbitru. Vulturul este cel ce vede ansamblul, marele tablou, cel care are măsura locului pe care prin merite l-a cucerit.

      Simbolul Înțelepciunii Marelui Creator Mamă/Tată este reprezentat de Bufniță – Cib, în denumirea sa mayașă. Această putere cosmică ni se alătura pentru a ne arăta că doar prin integritate, prin respect și onorare putem luăm de la viață tot ceea ce este mai bun și mai potrivit cu planul sufletului nostru, că doar activând discernământul și adoptând o atitudine potrivită cu fiecare context putem împlinii adevăratele vise. Înțelepciunea este cea care asigură unificarea pentru că știe să respecte contextul fiecăruia, este acea ființă care înțelege la cel mai înalt nivel că fiecare are Planul său, ritmul și locul său în peisajul general al Creației.

      Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri este aceea că în această perioadă de 13 zile este prezentă alături de noi Mama Pământ care deschide cerurile unei noi existențe, deschide porțile Noului Pământ, ne aduce energia viitorului, ne completează trăirea și simțirea izvorâtă dintr-o cunoaștere autentica a tot ceea ce noi numim evoluția omului pe pământ. Tonul 11 pe care îl ocupă Mama Pământ în această trecenă ne vorbește despre acel nou început pe care misticii îl asemuiesc cu a doua venire a lui Iisus, cu era celor 1000 de ani ai Păcii. Evident, cu toții ne întrebăm ce avem de făcut pentru a putea intra în această nouă energie. Răspunsul îl primim dacă privim în interiorul nostru profund, în Spațiul Sacru al inimii noastre, către cele două simboluri care marchează încheierea acestei perioade. Este vorba despre Cremene și Furtună, cele două simboluri cosmetice care ne arată calea eliberării, care ne vorbesc despre două aspecte importante, definitorii, ale vieții din această dimensiune:

      Cremene înseamnă finalizarea unui proces îndelungat de vindecare prin care am reușit să recuperăm toate părțile de suflet pe care le-am pierdut vreodată, oricând și oriunde în existență. Acest simbol ne vorbește despre faptul că a venit timpul să luăm puterea înapoi de acolo de unde am cedat-o și să înapoiem puterea celor ce mai sunt încă captivi în gândurile și în sufletele noastre. Asta înseamnă să ne obținem înapoi libertatea și să o dăruim la rândul nostru celor pe care-i ținem legați prin judecată – sau oricum altcumva.

      Furtuna, cel de-al 13-lea simbol, este cea care ne învață Calea purității, a dobândirii acelor calități care ne duc în mod natural la un alt nivel de ființare.

Dacă trecem cu bine această perioadă ce se deschide astăzi în calea noastră, dacă ne autoexaminăm cu sinceritate și onestitate, dacă suntem conduși de cele mai nobile sentimente care să însemne coerență și cosmoetică, vom fi perfect echipați pentru a păși pe Calea lui Ahau – energia conducătoare ce se așterne în fața noastră în următoarea perioadă de timp, în următoarele 13 zile care încep să curgă după finalizarea trecenei despre care acum v-am vorbit (adică începând cu ziua de 30 noiembrie).

Nu pot să nu remarc Marea sincronicitate care a adus împreună energia lui Ahau cu cea sfântului Andrei, imediat după intrarea Lunii în Săgetător și cu o zi înainte de ziua naționala României. Despre toate astea și despre ceea ceva urma, în mesajul următor.

Sper că v-am fost de folos și am credința că dacă ne conectam cu energiile specifice fiecărei zile ne împlinim calea sufletului în armonie și bucurie, eliberați total de suferință și de ceea ce înseamnă mai puțin decât IUBIRE.

În zilele următoare o să vă pun la dispoziție un material care să vă ajute să cunoașteți singuri cât mai multe despre energiile cosmice, așa cum sunt ele descrise de mayași prin intermediul Calendarului Tzolkin.

Până atunci împrieteniți-vă cu ceea ce vă spune zilnic acest minunat site

http://www.mayanmajix.com/TZOLKIN/DTRM/indexss.php

Pe curând,

Elena Cociș

Eclipsa solară din 1 septembrie 2016

eclipsa

Suntem la câteva zile distanță de cea mai puternică eclipsă solară experimentată vreodată de omenire. Ce face această eclipsă atât de puternică este aliniamentul care se petrece – atât pentru tărâmurile văzute cât și pentru cele nevăzute ale Pământului. Îți reamintesc că exiști într-o mică parte a Universului, pe care o ști ca Sistemul Solar și galaxia Calea Lactee.

Dorim să reiterăm importanța de a fii în aliniament cu propriul Suflet în această perioadă astfel încât această energie puternică să poată fi integrată pe cât posibil cu ușurință și cu efecte fizice secundare mici. Uni dintre voi pot experimenta disconfort la baza craniului și dureri ușoare de cap la fel ca și dureri ușoare în urechi. Poate fi întâlnit și disconfort muscular la gât și umeri datorită stresului care este eliberat de corpul fizic și posibil disconfort și/sau tensiune între omoplați ca o continuare a expansiunii chakrei inimii.

Nava voastră fizică se află sub o presiune extremă în aceste timpuri astfel că vă îndemnăm să aveți mare grijă de corpul vostru. Odihnițivă des și efectuați exerciții de streching pentru a menține corpul suplu și ajutat cu un flux de energie. Beți multă apă proaspătă și curată pentru a ajuta la eliminarea toxinelor.

Împământarea este foarte importantă deoarece vă ține ancorați de energia Mamei Pământ și întărește conexiunea cu ceea ce este sus cât și cu ceea ce este jos.

Sunt recomandate meditații în liniște atâta timp cât vă păstrați în Prezent – în momentul Acum – pentru a menține frecvența și un sens de echilibru. Adevărata voastră putere se găsește în totdeauna în voi și acest lucru include puterea și încrederea necesară săvă ajute să navigați și să integrați această nouă energie cu ușurință și grație.

Totul este bine Dragilor. Totul este bine.

Vă lăsăm cu un gând final. Nu contează cât de provocator percepeți drumul din fața voastră, să știți că sunteți complet protejați și în siguranță. Aveți încredere știind aceasta. Nu puteți da greș, indiferent ce cale alegeți este pavată cu succes. De aceea nu lăsați frica să vă oprească din drumul către noile căi și acțiuni în munca voastră care vă poate cauza o extindere a limitelor către necunoscut.

Este timpul acum să pășiți în necunoscutul adevăratului Sine știind dealtfel că nimic nu este imposibil. Sunteți iubiți Dragilor, și iubirea noastră este Infinită și Necondiționată

Vă lăsăm cu Iubirea noastră Absolută și Binecuvântarea noastră pentru cel mai magic sezon de eclipse!

Namasté

If you would like to share this message, you do so with our blessing, but please do not change anything. We ask also that you please include the following links:

Book a Channeling Session with Archangel Michael via Skype: http://www.archangelsanddevas.com/live-channeling-sessions/

Ask Archangel Michael a Question via Email: http://www.archangelsanddevas.com/ask-archangel-michael/

Book an Ascension Support and Mentoring Session: http://www.archangelsanddevas.com/ascension-help-and-support/

 

Sursa: soundofheart.org

Traducere:  transformarea.wordpress.com

Nor de etichete