„Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘Noul Pământ’

Profețiile de la Celestine

“Privește cu sufletul, nu cu mintea. Căci viața care va veni este deja înaintea noastră, așteptând să deschidă lumea. Observă cu atenție. Găsește ochii care să vadă”.
“Profețiile de la Celestine”,scrisă de James Redfield conţin secrete care ne încântă simţurile, ne dezamorţesc minţile şi ne fac să înţelegem care este scopul nostru pe acest pământ, cum ne putem juca cu energiile şi cum ne putem schimba percepţiile despre ideea a ce suntem şi care este locul nostru în societate. Este un film care te îndrumă spre calea dreaptă a lucrurilor şi care te face să înţelegi de ce lucrurile se întâmplă aşa şi nu altfel. Totul este pus şi gândit extrem de bine, nimic din ceea ce pare a fi, nu este întâmplător.
În concluzie, oricine ar trebui să vadă acest film sau să citească cartea care este mult mai profundă decat ar putea fi un film vreodată, să se convingă de frumuseţea şi de puterea lui de a schimba mentalităţile radical după vizionarea acestuia.

Profeţiile de la Celestine” descrie primele 9 viziuni. Cartea este urmată de „A zecea Viziune. Menținerea viziunii”, „A unsprezecea viziune. Secretul Shambhalei” și „A douăsprezecea viziune. Ora deciziei”.

Vizionare și lectură plăcută!

Sursa: Conștiința Colectivă

Energiile cosmice din calendarul Tzolkin

pamant

de Elena Cociș

Dragii mei,

Astăzi (n.tr. 17.11.2016), la început de trecenă, îmi lansez în lumile mele interioare un proiect nou. Deocamdată nu îl voi descrie și nu o să vă spun mare lucru despre ceea ce intenționez pentru viitor, dar știu că este momentul cel mai potrivit pentru a căuta noi forme de dialog cu studenții și cu cititorii mei. Mă tot gândesc cum să fac să pot fi de folos celor ce sunt interesați să audă ceea ce eu am de spus sau celor ce se pot inspira din cunoașterea și experiența mea. În linii mari, despre asta este vorba în proiectul meu pentru următoarea perioadă de timp, asta mă frământă și mă îndeamnă să aduc Noul și în dialogul meu cu voi toți. Vom vedea împreună cum vor decurge lucrurile, cum se va manifesta această intenție pe care astăzi o mărturisesc.

O să vă spun în cele ce urmează câteva aspecte despre energiile care vin înspre noi în următoarele 13 zile, perioadă de timp numită trecenă în calendarul mayaș. Trecena, pentru cei care nu știu încă, este un tipar de timp asemenea unei luni din calendarul gregorian. Iată despre ce ne vorbește înțelepciunea mayașă.

Suntem la începutul unei trecene în care energiile cosmice ne aduc pe pământ iubirea și protecția, susținerea și îndrumarea Marelui Spirit Creator. Când spun IUBIRE mă refer la acea simțire/trăire căreia i-a venit vremea să o putem descoperi în adevărata sa esență.

Energia care începe să curgă astăzi ne învață care sunt abilitățile, calitățile de care avem nevoie pentru a atinge cele mai înalte culmi ale conștiinței. Pentru a atinge acest nivel de cunoaștere ni se amintește în primul rând că cel mai important lucru pentru noi acum este renunțarea la un vechi, la orice paradigmă de gândire care nu mai este sustenabilă, care pur și simplu ne încurcă în desfășurarea vieții de zi cu zi. Viața întotdeauna ne arată ce funcționează și ce nu, ne spune clar unde trebuie să producem schimbarea, în ce aspect, în ce domeniu și în ce fel.

Dialogul zilnic care marchează acest interval de 13 zile are loc între două puteri cerești – dintre care una simbolizează protecție Divină, Mâna lui Dumnezeu, iar cealaltă susține pentru noi energia pe care aș numi-o eliberarea supremă. Aceste două ființe de lumina ne ajuta să ne înțelegem monumentul pe care-l parcurgem și să valorificăm – la cel mai înalt nivel – oportunitatea ce se deschide acum pentru noi.

Pentru a-și împlini misiunea, îngerul (MANIK) care supraveghează fluxul energiilor din acest interval pogoară pe Pământ însoțit de un sobor de 12 maeștrii ai luminii – ce pot fi numiți vindecători sau profesori, șamani sau preoți… – depinde de ce definiții rulează cel mai clar în dicționarul nostru interior. Fiecare dintre acești învățători cosmici, veniți din cele mai înalte dimensiuni ale conștiinței (din dimensiunea Tzolkin) va susține câte o energie-calitate care va contribui la clarificarea atitudinii și la redefinirea drumului fiecăruia dintre noi care își dorește cu adevărat să meargă mai departe pe Spirala Înălțării.

Hai să vedem pe scurt ce tip de energie susține fiecare dintre cei 12 – pe care i-aș numi sugestiv „Apostoli” – în următoarea perioadă de 13 zile, începând cu ziua de azi (este vorba deci despre perioada 17-29 noiembrie):

  Să începem cu începutul. Astăzi este ziua conducătorului, a celui care își asumă responsabilitatea bunei desfășurări a unui Program Cosmic ce reprezintă Voia Divină, este ziua în care sosește dirijorul, maestrul absolut al acestei desfășurări de virtuți Divine cu care suntem invitați să cooperăm, de la care suntem chemați să învățăm. Este deci prezent alături de noi cel numit Manik, Mâna Creatoare, energia potențialului divin, cel ce știe totul despre Plan, cel ce înfăptuiește Voia Divină și revarsă pe Pământ din izvorul cunoașterii celor din înalturi.

Apoi, sosesc în ordine, zi după zi, noi și noi energii care sunt dăruite de puteri cerești care susțin împreună experiențele din viața celui ce este pregătit să audă și să vadă dincolo de realitatea fizică. Munca în echipă a celor 13 arhetipuri/simboluri cosmice fac din Planul Divin o realitate concretă, o cale de creștere spirituală.

      Lamat, cel ce este responsabil cu aranjarea pieselor de șah pe scena realității lumii fizice, acolo unde este dualitatea, a acelei dimensiuni în care am venit să explorăm materia, ne arată că viața noastră pământeană este conectată la câmpul de abundență și că orice energie al lipsei ne ține ancorați în trecut, în vremea în care încă ne mai credeam alungați din Rai. Putem înțelege de la Lamat că viața pământeană nu înseamnă lipsă și suferință? Putem înțelege că noi am inventat aceste iluzii? Hai să vedem ce efect poate avea asupra vieții noastre dacă măcar pentru 13 zile renunțăm la a crede că ne lipsește ceva, dacă trecem la recunoștință și apreciere pentru tot ceea ce Universul ne-a dăruit, pentru fiecare experiență prin care trecem, indiferent cum ar fi ea, cum ar numi-o sau ar cataloga-o mintea noastră duală.

      Pe tonul 3 vine Muluc este simbolul apei. Energia lui ne va învăța lecția unimii, ne va arăta ceea ce înseamnă Trinitate, ne va arăta drumul spre următoarea dimensiune a conștiinței. Este evident ca această dorință a sufletului, de a merge mai departe și mai departe, nu poate fi împlinită decât dacă conștiința noastră devine limpede precum apa din zbor, decât dacă urmăm exemplul apei pe care nu o poate opri din drumul său niciun fel de obstacol – apa taie muntele două, își urmează cursul indiferent de ceea ce găsește în drumul ei. Pentru apă nu există scuze sau context nefavorabil – găsește soluții și își urmează cursul. Putem învăța aceste simplu lucru? Putem înțelege mesajul acestui simbol?

      Marele Preot cosmic, numit OK, face parte din această uimitoare echipă și vine alături de ceilalți ca să ne amintească că stabilitatea (tonul 4) este cea care poate susține orice proiect, inclusiv Programul Existențial din această întrupare. Dar, tot el ne spune și că această stabilitate nu se poate menține dacă mai suntem bântuiți de dubiu, de nesiguranță, de neîncredere în noi înșine și în legea Divină. Ok este cel ce stă la pragul dintre lumi și ne spune dacă suntem sau nu pregătiți pentru a merge mai departe, dacă avem calitățile și vibrația viitorului nivel al existenței. În această trecenă vine să ne arate ce calități avem nevoie pentru a ne dobândi stabilitatea, sustenabilitatea, dezvoltarea durabilă, drumul spre eternitate. Puneți-vă întrebarea: care dintre aspectele vieții sau dintre calitățile dobândite le-ați lua cu voi în eternitate? Este ceva care ați abandona??? Bravo, atunci faceți-o, nu mai amânați. Schimbați ceea ce nu preferați în ceea ce vă doriți, eliberați balastul, faceți curățenie printre „calități”, păstrați ce este autentic și de folos și eliberați locul ocupat de false virtuți.

      Un alt membru al echipei, Chuen, a fost trimis ca să ne arate că putem face tot ceea ce inima noastră o cere, că nimic și nimeni nu poate opri fluxul cosmic al simțirii și al trăirii noastre, că noi suntem singurii care putem decide în orice moment al vieții ceea ce este bun și potrivit pentru noi, că putem crea tot ceea ce ne dorim. Cei care mai lasă activ sistemul de scuze, ca și cei care mai stau conectați cu energia victimizării au cea mai buna ocazie să intre conștient într-un proces de vindecare accelerată ca să-i poată prinde repede din urmă pe cei care au scăpat din această majoră iluzie. Nu exista conștiință întrupată care să poată fi „legal” împiedicată să-și împlinească misiunea; nimeni și în niciun fel nu poate face asta. Dacă ne ocupăm locul de împărat/împărăteasă al propriului nostru regat, putem face și crea tot ceea ce este mai bun și mai potrivit pentru viața noastră, chiar putem! Avem tot ceea ne trebuie pentru asta! Cei care cred mai puțin de atât, cei care se simt neputincioși, sunt aceia măcinați de neîncredere în propriile forțe și care nu au reușit încă să includă în ființa lor toate experiențele acumulate de-a lungul existenței.

      Eb, Drumul, ne aduce de această dată energia mișcării, susține mersul înainte spre vindecare și împlinire, spre eliberare din tiparele învechite care nu ne mai sunt de folos. Eb înseamnă drum asumat, cale evolutivă, claritate, determinare, direcție, scop, recunoașterea liniei de timp pe care ne-am ales-o.

      O altă energie de o valoare inestimabilă este cea susținută de Ben, cel care dezvăluie simbolul saltului cuantic în conștiința. În acest interval de timp la care mă refer acest simbol are o valoare accentuată pentru că se află pe un ton (7, misteriosul și misticul 7) care ne vorbește despre uniunea sacră, despre misterul vieții și despre ceea ce înseamnă proiectul Pământ.

      Ix, Jaguarul este acea putere cosmică care menține echilibrul perfect pentru cei ce urmează calea vindecării – tonul 8. Jaguarul este călătorul dintre luni, cel ce unește cerul cu pământul, cel ce scoate la lumină onestitatea, autenticitatea, creativitatea în căutarea celor mai potrivite căi și mijloace prin care se eliberăm sentimentele reprimate, energiile înghețate și pietrificate, legăturile nesănătoase cu orice persoană, eveniment sau context. Echilibru înseamnă onorare, recunoștință, integrare, egalitate părților componente, experiențe asumate.

      Men, cel ce susține calitățile Vulturului, vine de această dată și completează evantaiul energiilor cosmice cu puterea înțelepciunii, a acelei calități care înseamnă determinare pentru urmarea drumului ales, incoruptibilitate, clarviziune și manifestare conștientă a Liberului Arbitru. Vulturul este cel ce vede ansamblul, marele tablou, cel care are măsura locului pe care prin merite l-a cucerit.

      Simbolul Înțelepciunii Marelui Creator Mamă/Tată este reprezentat de Bufniță – Cib, în denumirea sa mayașă. Această putere cosmică ni se alătura pentru a ne arăta că doar prin integritate, prin respect și onorare putem luăm de la viață tot ceea ce este mai bun și mai potrivit cu planul sufletului nostru, că doar activând discernământul și adoptând o atitudine potrivită cu fiecare context putem împlinii adevăratele vise. Înțelepciunea este cea care asigură unificarea pentru că știe să respecte contextul fiecăruia, este acea ființă care înțelege la cel mai înalt nivel că fiecare are Planul său, ritmul și locul său în peisajul general al Creației.

      Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri este aceea că în această perioadă de 13 zile este prezentă alături de noi Mama Pământ care deschide cerurile unei noi existențe, deschide porțile Noului Pământ, ne aduce energia viitorului, ne completează trăirea și simțirea izvorâtă dintr-o cunoaștere autentica a tot ceea ce noi numim evoluția omului pe pământ. Tonul 11 pe care îl ocupă Mama Pământ în această trecenă ne vorbește despre acel nou început pe care misticii îl asemuiesc cu a doua venire a lui Iisus, cu era celor 1000 de ani ai Păcii. Evident, cu toții ne întrebăm ce avem de făcut pentru a putea intra în această nouă energie. Răspunsul îl primim dacă privim în interiorul nostru profund, în Spațiul Sacru al inimii noastre, către cele două simboluri care marchează încheierea acestei perioade. Este vorba despre Cremene și Furtună, cele două simboluri cosmetice care ne arată calea eliberării, care ne vorbesc despre două aspecte importante, definitorii, ale vieții din această dimensiune:

      Cremene înseamnă finalizarea unui proces îndelungat de vindecare prin care am reușit să recuperăm toate părțile de suflet pe care le-am pierdut vreodată, oricând și oriunde în existență. Acest simbol ne vorbește despre faptul că a venit timpul să luăm puterea înapoi de acolo de unde am cedat-o și să înapoiem puterea celor ce mai sunt încă captivi în gândurile și în sufletele noastre. Asta înseamnă să ne obținem înapoi libertatea și să o dăruim la rândul nostru celor pe care-i ținem legați prin judecată – sau oricum altcumva.

      Furtuna, cel de-al 13-lea simbol, este cea care ne învață Calea purității, a dobândirii acelor calități care ne duc în mod natural la un alt nivel de ființare.

Dacă trecem cu bine această perioadă ce se deschide astăzi în calea noastră, dacă ne autoexaminăm cu sinceritate și onestitate, dacă suntem conduși de cele mai nobile sentimente care să însemne coerență și cosmoetică, vom fi perfect echipați pentru a păși pe Calea lui Ahau – energia conducătoare ce se așterne în fața noastră în următoarea perioadă de timp, în următoarele 13 zile care încep să curgă după finalizarea trecenei despre care acum v-am vorbit (adică începând cu ziua de 30 noiembrie).

Nu pot să nu remarc Marea sincronicitate care a adus împreună energia lui Ahau cu cea sfântului Andrei, imediat după intrarea Lunii în Săgetător și cu o zi înainte de ziua naționala României. Despre toate astea și despre ceea ceva urma, în mesajul următor.

Sper că v-am fost de folos și am credința că dacă ne conectam cu energiile specifice fiecărei zile ne împlinim calea sufletului în armonie și bucurie, eliberați total de suferință și de ceea ce înseamnă mai puțin decât IUBIRE.

În zilele următoare o să vă pun la dispoziție un material care să vă ajute să cunoașteți singuri cât mai multe despre energiile cosmice, așa cum sunt ele descrise de mayași prin intermediul Calendarului Tzolkin.

Până atunci împrieteniți-vă cu ceea ce vă spune zilnic acest minunat site

http://www.mayanmajix.com/TZOLKIN/DTRM/indexss.php

Pe curând,

Elena Cociș

MISTICA LUNĂ MAI – ŢINEŢI-VĂ BINE!

Cum să îi iubim pe cei care nu ne plac?

de Patricia Cota-Robles

 1 mai 2014

www.eraofpeace.org

 

Salutări, inimi preţioase! Vă simţiţi, cumva, ca şi cum aţi fi fost într-un malaxor? Ei bine, nu sunteţi singurii. În timpul revărsărilor de Lumină din luna aprilie, glandele noastre pineale şi pituitare au fost activate de Prezenţa EU SUNT şi de Esenţa Corpurilor noastre, pentru a primi mai multă Lumină decât am putut asimila vreodată. Această Lumină a intensificat cu putere Alchimia Divină ce are loc în corpurile noastre fizice, eterice, mentale şi emoţionale şi, totodată, straturile fizic, eteric, mental şi emotional, ale Mamei Pământ. Provocările cu care ne-am confruntat la nivelul vieţilor personale şi condiţiile aspre ale vremii pe care le vedem în Tărâmul Elementalilor sunt un indiciu al intensificării purificării omenirii şi Pământului. Din fericire, Compania Cerurilor ne-a promis că acest proces va deveni mai uşor de suportat. Însă, totodată, este esenţial să nu ne oprim.

Nu uitaţi ca procesul Înălţării prin care trecem cu toţii acum este un experiment unic, ce nu a mai fost niciodată testat în niciun Sistem al Lumilor. Niciunei planete care a căzut în adâncurile separării şi dualităţii omenirii şi Pământului nu i s-a mai dat nicicând şansa de a se Înălţa pe Spirala Evoluţiei, într-un ritm atât de accelerat. Nimeni nu a spus că va fi uşor, dar am fost pregătiţi cu toţii pentru această strădanie miraculoasă, de-a lungul a sute de vieţi. Contrar aparenţelor exterioare, noi ne deplasăm în Lumină, în salturi. Rezultatul final al Înălţării noastre în Dimensiunea a 5-a va fi de o măreţie dincolo de orice imaginaţie. Şi, spre surprinderea tuturor, reuşim să facem acest lucru, depăşind până şi cele mai mari aşteptări ale Tărâmurilor Cereşti.

Lucrurile par atât de haotice acum, pentru că acolo nu există separare. Suntem Una cu fiecare particulă şi undă de Viaţă, din întreaga Creaţie. Nu putem să spunem, pur şi simplu: anulez, anulez…şi să aşteptăm ca atrocităţile pe care ni le-am făcut unii altora sau Pământului să dispară în mod magic. Este responsabilitatea şi obligaţia noastră profundă să transmutăm din nou în Lumină, toate malformaţiile pe care le-am generat şi durerea şi suferinţa pe care le-am cauzat oricărui aspect al Vieţii, în multele noastre popasuri pe Pământ. Aceasta este singura cale prin care putem realiza Înălţarea noastră pe un Nou Pământ.  

Aşa că, agăţaţi fiind în acest proces, singura opţiune pe care o avem este să mergem înainte, în Lumină. Nu există drum de întoarcere. Cu cât egoul nostru bazat pe frică încearcă mai mult să ne menţină în dureroasele erori ale creaţiei umane de pe vechiul Pământ, cu atât mai dificilă va fi Înălţarea noastră. Împotrivirea va încetini procesul şi ne va crea şi mai multă durere şi suferinţă, dar rezultatul final va fi acelaşi. În cele din urmă, vom trăi cu toţii pe Noul Pământ, în Corpurile noastre Cristaline de Lumină Solară din Dimensiunea a 5-a – timp în care vom trăi minunăţiile Noii noastre Cauze Planetare a Iubirii Divine şi a Renaşterii în Iubirea Divină.  

Această schimbare a nivelului conştiinţei a fost deja realizată ca o Victorie Divină în Tărâmurile CAUZEI, unde începe totul. Odată ce a apărut ceva în Tărâmurile Cauzei, NIMIC nu îl poate împiedica să se manifeste, până la urmă, în planul fizic al Pământului, care este lumea EFECTELOR. Singura variabilă este cât timp va fi necesar pentru această materializare – iar acest lucru depinde, în totalitate, de voi şi de mine. Pentru ca tiparele perfecţiunii pentru Noul Pământ, care pulsează acum în Tărâmurile Cauzei, să se manifeste în lumea EFECTELOR, ele trebuie să fie atrase prin intermediul Flăcărilor Inimilor Fiilor şi Fiicelor lui Dumnezeu, care sunt întrupaţi pe Pământ. Acest lucru se realizează prin Intenţiile Divine ale Omenirii şi prin gândurile, sentimentele, cuvintele, acţiunile, amintirile şi credinţele noastre. Ajutorul fără precedent pe care îl primim din Tărâmurile Luminii şi incredibilele alinieri Celeste pe care le experimentăm acum, vor susţine Omenirea să facă exact acest lucru.

În aprilie, am trăit experienţa unor Eclipse extreme de puternice – Lunară şi Solară. De asemenea, am fost binecuvântaţi cu un aflux al Flăcării Învierii, în Dimineaţa Paştelui. Acest lucru s-a datorat faptului că, în acest an, Religia Creştină Estică şi cea Vestică au celebrat Paştele în aceeaşi zi – eveniment ce are loc arareori. După această afluenţă colosală a Flăcării Învierii, am trăit experienţa unei foarte rare şi puternice alinieri a Marii Cruci Cardinale.

Apogeul alinierii Marii Cruci Cardinale a cuprins Pământul în zilele de 22, 23 şi 24 aprilie 2014. Planetele care au format această Mare Cruce au fost Marte, Uranus, Pluto şi Jupiter. Aceste patru planete au format o Cruce, prin alinierea lor exact la 13 grade faţă de fiecare Punct Cardinal. Uranus era la 13 grade în Berbec, care reprezintă Elementul Foc şi corpul mental al Omenirii. Jupiter a fost la 13 grade în Rac, care reprezintă Elementul Apă şi corpul emoţional al Omenirii. Marte era la 13 grade în Balanţă, care reprezintă Elementul Aer şi corpul eteric al Omenirii. Iar Pluto s-a aflat la 13 grade în Capricorn, care reprezintă Elementul Pământ şi corpul fizic al Omenirii.

Nu este o întâmplare, faptul că această puternică aliniere în Marea Cruce Cardinală, care a influenţat în mod spectaculos Tărâmul Elemental şi Corpurile Pământene ale Omenirii, a început în data de 22 aprilie. Lumea se concentrează asupra Tărâmului Elemental, prin celebrarea Zilei Pământului. Sincronicitatea dintre Marea Cruce Cardinală şi Ziua Pămânului a jucat un rol major în catapultarea spre noi înălţimi, a Alchimiei Divine ce are loc la nivel cellular, în interiorul Omenirii şi al Mamei Pământ.

Mulţi oameni simt că, de fapt, toată această Lumină a făcut ca lucrurile să meargă şi mai rău – dar aceasta e o iluzie. Lucrurile par aşa, deoarece Tatăl-Mama-Dumnezeul nostru şi Consiliul Cerurilor scaldă Pământul cu frecvenţe insondabile de Lumină, aşa cum s-a întâmplat în aprilie; tot ce intră în conflict cu această Lumină este împins la suprafaţă, pentru a fi vindecat şi transmutat la perfecţiunea lui originară. Poate că acest fenomen a intensificat provocările cu care ne-am confruntat, dar vă promit că această purificare nemaivăzută nu ne va doborî. Ea ne oferă o şansă exraordinară de a pune capăt, o dată pentru totdeauna, experienţelor dureroase pe care, în mod deliberat sau nechibzuit, le-am creat în trecut.   

 

Inervenţia Divină în luna mai 2014

În Tărâmurile Divine, mai este considerată o Lună Mistică, fiindcă toate evenimenele speciale care apar în această lună, implică atât Inervenţia Divină, cât şi Darurile Celeste pentru Omenire. Ca urmare a afluxului uriaş de Lumină, pe care l-am primit în aprilie, luna mai va binecuvânta Omenirea, în moduri miraculoase.

Ziua de 1 mai este sărbătorită peste tot în lume ca Ziua Înălţării lui Saint Germain. În fiecare an, în aceasă zi sacră, Saint Germain îşi îndreaptă Legiunile sale de Îngeri ai Flăcării Violet către Pământ, pentru a-l binecuvânta cu Flacăra Violet, timp de 24 de ore. Flacăra Violet reprezintă echilibrul perfect dintre Flacăra Albastră a Puterii şi Voinţei Divine a Tatălui-Dumnezeu, cu Raza Roz a Transfigurării Iubirii Divine şi a Respectului pentru ÎNTREAGA Viaţă, a Mamei noastre-Dumnezeu. Acest Foc Sacru reflectă Armonia Dumnezeului nostru Tată-Mamă şi este cel mai puternic instrument de transmutare a negativităţii, ce este disponibil în înreaga Creaţie. Flacăra Violet este cunoscută ca Cel de-al Şaptelea Aspect Solar al Dumnezeirii şi va fi energia predominantă ce va inunda Pământul în următorul ciclu de 2.000 de ani, în care vom trece prin Era Vărsătorului.

În acest Moment Cosmic, avem cu toţii capacitatea de a fi un instrument al lui Dumnezeu. Saint Germain ne-a dăruit o invocaţie care ne va permite să fim o Uşă Deschisă pentru acest dar uimitor al Focului Sacru. Împreună, vom face ca Flacăra Violet să fie disponibilă pentru fiecare om de pe Pământ, indiferent dacă el sau ea este sau nu conştient de această şansă fără precedent.

Dacă această faţetă a Planului Divin rezonează în profunzimea inimii voastre, vă rog să folosiţi această invocaţie pe tot parcursul lunii mai şi, după aceea, să faceţi aşa cum vă ghidează Prezenţa voastră EU SUNT.

EU SUNT Prezenţa mea EU SUNT şi SUNT Una cu Prezenţa EU SUNT a ÎNTREGII Omeniri. Într-o Unică Voce, o Unică Respiraţie, o Unică Bătaie a Inimii şi o Unică Energie, Vibraţie şi Conştiinţă a Iubirii Divine Pure, invocăm cele mai intense frecvenţe ale Flăcării Violet Solare Cristaline din Dimensiunea a 5-a, pe care Legea Cosmică o va permite.

Saint Germain şi Legiunile tale de Îngeri ai Flăcării Violet vă cerem să revărsaţi, să revărsaţi, să revărsaţi această Flacără Violet cu puterea şi energia a mii de Sori, prin şi în jurul fiecărui gând, sentiment, cuvânt, acţiune, amintire şi credinţă pe care Omenirea le-a manifestat vreodată, în orice moment sau dimensiune a timpului, atât ştiute, cât şi neştiute, şi care reflectă orice altceva decât Raiul pe Pământ.

Transmutaţi toate cauzele, efectele, înregistrările şi amintirile, aducându-le la perfecţiunea lor originară şi sigilaţi-le ca fiind câmpul de forţă al Luminii Infinite a lui Dumnezeu.

Acceptăm că această Acivitate a Luminii este Victoria lui Dumnezeu. Acceptăm şi ŞTIM că intensitatea Flăcării Violet creşte cu fiecare zi şi cu fiecare oră, cu fiecare moment, cu fiecare Respiraţie a noastră, până când acest minunat Pământ şi TOATE formele sale de Viaţă vor ajunge în Tărâmurile Dimensiunii a 5-a, a Luminii  Noul Pământ.

Şi aşa şi este! Iubite EU SUNT, Iubite EU SUNT, Iubite EU SUNT!”

Un alt lucru minunat care se întâmplă în luna mai este faptul că Iubita noastră Mamă, Sfânta Maria, deschide porţile Templului Inimii Imaculate în Planurile Interioare şi ne invită pe toţi să o vizităm în corpurile noastre cele mai subtile, în timp ce dormim. Tot ce avem de făcut, înainte de a adormi, este să-i cerem Prezenţei noastre EU SUNT să ne ducă la Templul Inimii Imaculate al Mamei Divine  şi acest lucru se va realiza.

Câtă vreme suntem una cu întreaga Viaţă, avem capacitatea de a-i cere Prezenţei EU SUNT, a fiecărei persoane de pe Pământ, să facă acelaşi lucru. Trebuie doar să afirmăm: EU SUNT prezenţa mea EU SUNT şi EU SUNT Una cu Prezenţa EU SUNT a ÎNREGII Omeniri. Ceea ce cer pentru mine, cer pentru fiecare persoană de pe Pământ, în perfectă aliniere cu Planul său Divin şi cu binele cel mai înalt al tuturor celor implicaţi.”

Maica Domnului lucrează cu fiecare dintre noi, cu o bunătate nemăsurată. Una dintre cele mai mari griji este să susţină Conceptul de Neprihănire, pentru fiecare dintre noi. Conceptul de Neprihănire este Modelul nostru Divin, care reprezintă înregul Potenţial Divin, codificat în AND-ul nostru. În această lună, Maica Domnului va lucra cu Prezenţa noastră EU SUNT, pentru a ne ajuta să aducem Conceptul de Neprihănire al înregului nostru Potenţial Divin, la nivel conşient, în inimile şi minţile noastre. Acest lucru este posibil acum, datorită activării iniţiale a Conştiinţei Christice a Omenirii, care a avut loc în interiorul fiecărei fiinţe umane de pe Pământ, după schimbarea Erelor, naşterea Noului Pământ şi activarea glandelor noastre pineale şi pituitare. 

Un alt eveniment care se adaugă consistent la Lumina Lumii, pe parcursul lunii mai, este celebrarea Zilei Mamei, care are loc în numeroase ţări. În SUA şi Canada, Ziua Mamei va fi sărbătorită pe 11 mai, iar în Mexic, pe 10 mai. În aces an, de fiecare celebrare, oriunde în lume, a Zilei Mamei, Mama noastră-Dumnezeu şi toate Aspectele Feminine ale Dumnezeirii vor scălda Pământul cu înaltele frecvenţe ale Iubirii Divine Transformatoare, de o intensitate netrăită vreodată. Totul s-a accelerat şi, pe măsură ce celulele corpurilor noastre se transformă din celule planetare bazate pe carbon, în Celule de Lumină Solară, noi putem să primim şi să asimilăm mult mai multă iubire a Maicii Domnului, decât oricând altcândva.

Acest aflux de Iubire Divină Transformatoare, care acţionează la unison cu afluxul Flăcării Violet Solare 5D, ne va purifica şi ne va eleva în moduri care o vor ului şi pe cea mai sceptică persoană. Fiţi atenţi şi aştepaţi-vă la miracole!

Toate aceste evenimente vor amplifica binecuvântările pe care Omenirea şi Pământul le vor primi în timpul Festivalului Wesak, care are loc atunci când Luna Plină este în Ciclul Solar al Taurului, fenomen ce se petrece, de obicei, în mai. În acest an, Luna Plină Wesak va fi pe 14 mai. Wesak este sărbătoarea anuală a lui Gautama Buddha. 

Gautama Buddha este o forţă vitală în atingerea Iluminării şi întoarcerea Omenirii la Conştiinţa Christică. În acest an, pe parcursul acestei sărbători, fiecare dintre noi va trăi experienţa Prezenţei EU SUNT, iar schimbările de energie, vibraţie şi conştiinţă la nivelul Corpului nostru vor începe să ne deschidă inimile şi minţile, în moduri profunde.

Primul mod în care această schimbare va începe să ni se dezvăluie este printr-o manieră mai blândă şi mai bună în care îi percepem chiar şi pe cei mai recalcitranţi fraţi şi surori din Familia Omenirii. Atunci când recunoaştem Divinitatea în ÎNREAGA Viaţă, ne deschidem inimile şi minţile către noi moduri de a gândi şi a simţi, care sunt infuzate cu Iubire şi Respect Divin pentru Viaţă. Ceea ce ne ridică la un nivel mai înalt de conştiinţă, de la care vom găsi cu claritate soluţii viabile pentru toate maladiile care încă mai ies la suprafaţă pe vechiul Pământ. Vechiul concept „noi împotriva lor” se dezvăluie ca fiind o iluzie. Apoi, înţelegerea faptului că suntem cu toţii Unul şi că numai prin colaborare şi Respect pentru Viaţă ne vom rezolva problemele de fiecare zi devine o realitate evidentă şi incontestabilă. 

Odată cu această Trezire şi schimbare a conştiinţei, realizăm cu profunzime că, în mod cert, Noi suntem Cei pe care îi aşeptam”.

Minunatele Activităţi ale Luminii, pe care le vom experimenta în luna mai, ne vor transforma viaţa şi vor pava calea către realizarea, în Gloria lui Dumnezeu, a următoarei etape a Planului Divin, care este programată pentru 13-18 septembrie 2014.

 

Următoarea etapă a Planului Divin 

Acum, Planul nostru Divin – SCOPUL ESENŢIAL ŞI RAŢIUNEA DE A FI – este să desăvârşim următoarea fază a experienţei fără precedent, în mijlocul căreia ne aflăm acum. Această parte a planului implică transmutarea reziduurilor vechiului Pământ şi co-crearea tiparelor perfecţiunii pentru Noul Pământ, ce se vor materializa în experienţele noastre din viaţa de fiecare zi.

Tiparele perfecţiunii pentru Noul Pământ reflectă Unimea, Iubirea Divină, Pacea Eternă, Abundenţa, Respectul pentru Întreaga Viaţă şi Unitatea Conştiinţei Christice. Aceste tipare pulsează în Tărâmurile Cauzei, aşteptând să fie atrase în vieţile de fiecare zi ale Omenirii. Când acest lucru se va întâmpla, experienţele noastre pământene se vor transforma în expresii ale bucuriei şi uimirii mai presus de orice am visat vreodată. Dar acest lucru nu se va întâmpla fără participarea noastră conştientă.

Nu uitaţi ca noi suntem co-creatorii vieţilor noastre. Responsabilitatea noastră ca Fii şi Fiice ale lui Dumnezeu este să atragem tiparele pentru Noul Pământ, prin capacităţile noastre de a crea gânduri şi emoţii care se materializează în vieţile noastre.

Problema este că sunt milioane de oameni care le dau putere, prin fricile lor, suferinţelor de pe vechiul Pământ, ce ies la suprafaţă pentru a fi vindecate. Drept urmare, ei nu îşi amintesc că SINGURA cale prin care Omenirea poate schimba aceste aspecte negative este focalizarea pe co-crearea tiparelor perfecţiunii pentru Noul Pământ. De fapt, aceasta este Misiunea Divină, pe care Tatăl-Mama-Dumnezeu, Compania Cerurilor şi Prezenţa noastră EU SUNT ne-au chemat să o îndeplinim.  

În scopul catapultării tiparelor perfecţiunii pentru Noul Pământ în experienţele tangibile din viaţa noastră, Compania Cerurilor a elaborat un plan în derulare şi îi cere Omenirii să participle în conformitate cu Chemarea Inimilor noastre. Ei au dezvăluit că acest plan răspunde la cea mai mare NECESITATE A MOMENTULUI, pentru Înălţarea în Corpurile noastre de Lumină Solară Cristalină 5D şi pentru crearea tiparelor perfecţiunii pentru Noul Pământ.

 

Detaliile

Prezenţa voastră EU SUNT a atras aceste informaţii în sfera conştiinţei voastre, pentru că voi vă pregătiţi de eoni, pentru a contribui la această etapă a Planului Divin. Voi sunteţi un sol al Iubirii Divine, indiferent dacă sunteţi sau nu conştienţi de acest lucru şi ACUM este timpul să manifestaţi plenar, cine sunteţi voi cu adevărat!

Tatăl-Mama noastră-Dumnezeu şi Fiinţele de Lumină din Tărâmurile Adevărului Iluminat trimit un semnal puternic de chemare către toţi Lucrătorii Întru Lumină, întrupaţi; şi suntem incluşi şi VOI şi eu. Ni s-a cerut să ne adunăm în cel mai puternic Portal de Precipitare care există pe Planeta Pământ. Acest Portal se află în câmpul de forţă al Munţilor Grand Teton , din Wyoming , Statele Unite.

Precipitarea este Activitatea Luminii prin care Esenţa Primară, neformată a Luminii este atrasă direct din Univers şi convertită în formă. Aceasta este Activitatea Luminii pe care Omenirea trebuie să o folosească pentru a manifesta în mod tangibil uluitoarele tipare ale Noului Pământ.

Ca Lucrători Întru Lumină, ni s-a spus că a venit vremea să facem din acest process, un salt cuantic. Acest lucru poate fi realizat de căre Lucrătorii Întru Lumină prin adunarea lor în Portalul Precipitării şi formarea unui ransformator uriaş, prin care Lumina lui Dumnezeu va curge pentru a accelera Alchimia Divină care transformă corpurile noastre in Corpuri Cristaline din Lumină Solară. Lumina Precipitării ce curge prin conştiinţa noastră colectivă va accelera şi va atragerea tiparelor perfecţiunii pentru Noul Pământ, în experienţele Pământeşti ale Omenirii.

Este crucial ca Lucrătorii Întru Lumină din întreaga lume să fie prezenţi fizic pentru această faţetă a desfăşurării Planului Divin. Ne vom uni Flăcările Inimilor noastre, care vor pulsa cu Lumina pe care am adus-o din locurile în care trăim în această lume. Împreună, vom forma transformatorul – Potirul Luminii – care va deschide uşa pentru Lumina Precipitării. 

Cereţi-i călăuzire Prezenţei voastre EU SUNT. Fiecare persoană care s-a pregătit să slujească în acest mod minunat, în numele Omenirii şi al Întregii Vieţi, va rezona cu această Misiune Divină, până în cele mai profunde lăcaşuri ale Flăcării sale Violet. Aşadar, ascultaţi-vă inima şi aveţi Încredere în călăuzirea voastră lăuntrică. Acum este nevoie de Lumina voastră!

Trebuie să ştiţi că vom fi cu toţii în locul potrivit şi perfect pentru această Activitate a Luminii, dar numai Prezenţa voastră EU SUNT ştie care este acesta.

Pe lângă cei care vor fi inspiraţi să fie prezenţi fizic, vor fi Lucrători Întru Lumină care se vor alătura în conştiinţă, din punctele de Lumină din jurul lumii. Ei vor proiecta Lumina ce curge prin Flăcările Violet ale Inimilor lor, în Portalul Precipitării din Munţii Grand Teton, unde alţi Lucrători Întru Lumină se vor aduna la Jackson Lake Lodge, în Moran, Wyoming. Astfel, eforturile noastre unite se vor extinde fără limite.

Nicio faţetă a Planului Divin nu e mai importantă decât alta. Important ESTE să reacţionăm la tot ceea ce ne va ghida Prezenţa noastră EU SUNT să facem. Trebuie să fim Încrezători şi să ŞTIM că dacă suntem călăuziţi să fim prezenţi fizic în Portalul Precipitării, atunci Prezenţa noastră EU SUNT şi Compania Cerurilor ne vor ajuta, netezindu-ne calea. Acest lucru e valabil în privinţa timpului, energiei sau banilor, pentru a contribui la împlinirea acestui aspect al Misiunii noastre Divine. 

Vehiculul ce va fi folosit pentru această adunare a Lucrătorilor Întru Lumină este cel de-al 28-lea Congres Anual în Domeniul Iluminării, care va avea loc în perioada 13-18 septembrie 2014. Ne vom întâlni în minunatul Jackson Lake Lodge din Moran, Wyoming . Aces loc minunat se află în centrul Portalului Precipitării.Toate informaţiile necesare sunt disponibile pe website-ul nostru: www.eraofpeace.org. Dacă Inimile voastre vă cheamă să participaţi la această oportunitate de a sluji Omenirea şi Pământul, veţi primi un discount de 100$, dacă vă înscrieţi până la 17 mai 2014.

Acesta va fi un eveniment incredibil de puternic. Tatăl-Mama noastră-Dumnezeu şi Compania Cerurilor vor ca noi să ştim cu certitudine că TOTUL S-A SCHIMBAT. Acţiunile noastre dedicate Luminii nu vor mai presupune luptele copleşitoare cu care ne-am confruntat în trecut. Acele vremuri au trecut.

Indiferent dacă veţi fi sau nu prezenţi la Grant Tetons, vă rog să accesaţi link-ul de mai jos, pentru a vedea un scurt material video, care vă va permite să aduceţi Lumina voastră magnifică în acest Portal al Precipitării şi să vă conectaţi cu noi, la nivelul Inimii, de oriunde v-aţi afla pe Planetă.  

http://www.youtube.com/watch?v=f5jw2vODLJs  

VĂ IUBESC şi vă sunt etern recunoscătoare pentru voinţa voastră de a fi un instrument al lui Dumnezeu, pe măsură ce mergem împreună înainte, în co-crearea tiparelor perfecţiunii pentru Noul Pământ.

Patricia Cota-Robles

www.eraofpeace.org

FAX: 520-751-2981

Phone: 520-885-7909

 

New Age Study of Humanity’s Purpose

PO Box 41883, 

Tucson, Arizona 85717

©2014 Patricia Diane Cota-Robles 

www.editura-foryou.ro

Nor de etichete